„Dragoste cu de-a sila” în Coaliţia PSD – PD-L, la Gorj

Biroul Executiv al PSD Gorj a luat decizia, vineri, să menţină blocajul negocierilor cu partenerii de coaliţie, până la rezolvarea situaţiei privind SNLO şi complexurile energetice. Până atunci, taberele rămân la fel de învrăjbite una împotriva celeilalte şi îşi susţin, fiecare, cauza. Reprezentanţii PD-L „ameninţă” că vor merge la Bucureşti şi vor împărţi cum vor celelalte instituţii, iar cei din PSD susţin că vor câştiga cu siguranţă în lupta cu ministrul Videanu. Au însă şi un capitol la care părerile sunt comune: coaliţia e „forţată” şi nu „se iubesc” deloc.
Lupta acerbă dintre PSD şi PD-L Gorj pentru posturile din minerit şi energie s-a mutat, în ultima vreme, la Bucureşti. Situaţia nu tinde să se clarifice prea mult, mai ales că partidele discută şi stabilesc ceva la nivel central iar Videanu le dă „ţeapă” şi pleacă de la dezbateri. În ciuda acestui fapt, liderii locali ai PSD consideră că, până la urmă, ministrul Videanu va trebui să se subordoneze deciziei politice şi „să lase deoparte interesele personale” şi „obligaţiile pe care şi le-a asumat, în nume propriu, cu privire la unităţile economice”.
Potrivit unor surse, nici preşedintele PSD, Mircea Geoană, nu prea ştie ce să mai înţeleagă din toată această poveste, acesta declarându-se, la un moment dat, „uimit” de atitudinea partenerilor de coaliţie, în special a ministrului Economiei. „Vom avea câştig de cauză, sunt sigur de asta. Până la urmă, fiecare trebuie să se subordoneze deciziei politice, luată în cadrul discuţiilor din coaliţie, dintre cele două partide aflate la guvernare. Şi, până acum, lucrurile au fost decise în favoarea noastră, a PSD, astfel că ar fi, cel puţin deocamdată, exclusă varianta că liderii noştri de la centru îşi vor schimba radical opiniile” afirmă Mugurel Surupăceanu.
„Garantat, nu ne iubim!”
În timp ce deciziile sunt aşteptate de la nivel central, pe plan local, politicienii din PSD şi PD-L îşi dau ghionturi, neezitând să se „agaţe” unii de alţii. Astfel, ieri, la o conferinţă de presă la sediul PD-L, Liviu Andrei a menţionat că cele două partide „nu se iubesc” deloc dar că, în politică, mai merge şi „dragoste cu de-a sila”. „Garantat nu ne iubim! Dar în politică dragoste cu de-a sila se mai face, şi noi suntem dispuşi să mergem la discuţii, dar nu cedăm nimic din ce s-a stabilit pentru complexuri şi SNLO. Dacă nu se hotărăsc să reluăm negocierile, mergem la Bucureşti şi ne numim oamenii pe posturile care ne-au revenit nouă la deconcentrate. Repet, nu ne iubim, dar trebuie să guvernăm. PDL doreşte toate posturile pe care le-a primit PNL, după negocierea din vară de la alegerile locale. În rest, avem toată deschiderea. La negocieri mai laşi de la tine, mai pui de la altul şi se ajunge la o înţelegere. La Centru s-a decis să mergem la guvernare împreună, trebuie să guvernăm, chiar dacă nu ne iubim”, afirmă Andrei.
„Au grijă să te lovească pe la spate”
Pe de altă parte, Mugurel Surupăceanu afirmă, la fel ca şi „colegii de coaliţie” că, această uniune a celor două partide este cumva „împotriva firii” şi că e greu să te înţelegi cu ei. Motivul: sunt obişnuiţi să dea ţepe. „E foarte greu să lucrezi în coaliţie cu liderii PD-L. Au un stil original şi inconfundabil de a înţelege parteneriatul. În timp ce-ţi zâmbesc în faţă cu drăgălăşenie, au deosebită grijă să te lovească pe la spate cu forţă şi precizie. Aproape toţi au fost croiţi după chipul şi asemănarea «Marelui Cârmaci». Le lipseşte doar spiritul acestuia”, afirmă Surupăceanu.
Categoria: Politică







