1.500 de mineri din CEO ar putea lucra pentru „găurile negre” RAAN şi Govora

Cheltuielile salariale în Complexul Energetic Oltenia se ridică lunar la aproximativ 50 de milioane de lei. Menţinerea companiei pe profit în situaţia în care energia produsă de CEO se cumpără „cu pipeta” (dat fiind faptul că nu are voie să intre pe piaţă decât cu cantitatea dictată de reglementator), devine un obiectiv greu de atins. De asemenea,  pragul de rentabilitate vânzarea a 1.800 MWh, propus iniţial, este deja o utopie, conducerea CEO reducând acest prag la 1300 MWh.

Numai că şi acest obiectiv devine nerealizabil, în condiţiile în care, ieri, CEO funcţiona cu două grupuri, intrând în Sistemul Energetic Naţional cu doar 350 MWh. În baza unei  hotărâri guvernamentale pe care ANRE şi Transelectrica refuză şi în prezent să o respecte, CEO trebuia să livreze 500 MWh. Astfel, compania va fi obligată ca în viitorul cel mai apropiat să ia măsuri de reducere drastică a costurilor.

În iunie, pierdere

Dacă, în iulie, CEO estimează că va vinde energie de 100 milioane de lei, din care jumătate îi va cheltui pe salarii, în iunie, compania încheie luna, după toate probabilităţile, cu pierdere. Cel puţin, aşa anunţă administraţia CEO, care mai face cunoscut şi faptul că, în aceste condiţii, asigură salariile celor 19.000 de angajaţi, printre care şi minerilor care scot cărbune pentru RAAN şi Govora, pentru care CE Oltenia nu primeşte niciun „şfanţ” din partea CET-urilor.

Scenariu

CE Oltenia ar putea renunţa la aproximativ 1.500 de mineri care lucrează la Berbeşti şi Husnicioara, având în vedere că CET-urile au înregistrat datorii uriaşe către CEO, compania nerecuperând nimic:  „Sunt în jur de 1.500 de oameni care scot cărbune, la Husnicioara şi Berbeşti, pe care îi plătim fără ca rodul muncii lor să ajungă în companie. CEO nu primeşte niciun leu de la RAAN şi Govora, cărora li se livrează cărbunele, practic, în mod gratuit. Este necesară o reorganizare pentru a limita aceste pierderi. În aceste condiţii, oamenii de la Husnicioara ar putea fi preluaţi de RAAN şi cei de la Berbeşti, de Govora… Cum bine ştiţi, au fost reduse tot felul de cheltuieli, dar probabil că nu e de ajuns în situaţia de faţă”, spun surse din administraţia CEO.

Categoria: Dezvăluiri

Tags: , , , ,

Commentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. io says:

    Umblati cu desinformari…CET Govora plateste factura la zi..anul acesta…problema este cu datoria din urma la ei .Iar RAAN..o sa fie o problema mare ..cu modul de functionare

    Thumb up 0 Thumb down 0

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad