10 locuri la fel de misterioase ca Triunghiul Bermudelor (II)

Triunghiul Bermudelor nu este singurul loc încărcat de mister, în care au loc evenimente inexplicabile încă. Multe alte regiuni ascund tot atâtea secrete, pe care turiştii sau oamenii de ştiinţă încearcă zadarnic să le descifreze.

Point Pleasant

Acesta este un loc al fenomenelor paranormale, dacă ne gândim că în zonă au fost raportate deseori apariţii ale unor posibile OZN-uri şi ale oamenilor în negru. În plus, unul dintre simbolurile regiunii este Omul Molie, o creatură care a terorizat Point Pleasant din noiembrie 1966 până în decembrie 1967. Despre Omul Molie se spune că ar fi avut 2 metri înălţime, aripi lungi şi ochi roşii, strălucitori. Se pare că apariţiile Omului Molie ar fi încetat după ce Podul Silver s-ar fi prăbuşit, în 1967, unii crezând că între cele două evenimente există o strânsă legătură.

Triunghiul Michigan

În mijlocul lacului Michigan se află un triunghi responsabil cu numeroase dispariţii. De exemplu, în 1937, căpitanul navei McFarland a mers în cabină să se odihnească, iar peste 3 ore era de negăsit, chiar după ce nava trecuse prin regiunea triunghiului Michigan. În 1950, zborul 2501 venea de la New York spre Minneapolis şi a trebuit să survoleze lacul Michigan din cauza condiţiilor meteo. La un moment dat, pilotul a cerut permisiunea să zboare mai jos, fără să specifice vreun motiv. Cererea i-a fost respinsă, iar avionul a dispărut de pe radar. În ciuda căutărilor, nici aeronova, nici rămăşiţele umane nu au fost găsite.

Valea San Luis

Sudul statului Colorado pare a fi o zonă predestinată fenomenelor şi evenimentelor inexplicabile. În valea San Luis au loc deseori apariţii ale navelor extraterestre, dar şi mutilări ale animalelor. Din anul 2000, mai mult de 50 de OZN-uri au fost văzute în zonă, martori fiind zeci de oameni. Episoadele privind mutilarea animalelor au început în 1967, sute de necuvântătoare fiind mutilate cu tăieturi precise, deşi în jurul lor nu s-a găsit niciun pic de sânge. Investigaţiile demarate nu au ajuns la nicio concluzie cu privire la originea acestor fenomene.

Triunghiul Bennington

În sud-vestul statului Vermont există triunghiul Bennington, o regiune în care au fost înregistrate 5 dispariţii misterioase între anii 1945-1950. Middle Rivers, în vârstă de 75 de ani, conducea un grup de vânători în 1945, însă după ce a luat-o în faţa grupului nu a mai fost văzut vreodată. Un an mai târziu, Paula Welden, în vârstă de 18 ani, se afla în drumeţie pe munte, călătorie din care nu s-a mai întors niciodată. Trei ani mai târziu, în 1949, veteranul James E.Tetford lua autobuzul spre casă. Deşi bărbatul a fost văzut în autobuz cu o staţie înainte de capăt, Tetford a fost de negăsit când autobuzul a ajuns la destinaţie, deşi bagajul său se afla încă în maşină. În 1950, Paul Jepson, în vârstă de 8 ani, a dispărut chiar de lângă mama sa, iar câteva luni mai târziu o femeie pe nume Frieda Langer a devenit de negăsit pe muntele Glatenbury. Trupul femeii a fost singurul recuperat, însă gradul de mutilare era atât de mare, încât cauza morţii nu a putut fi stabilită.

Triunghiul Bridgewater

Zona de circa 300 de kilometri pătraţi din sud-estul statului Massachusetts, la sud de Boston, pare a fi o regiune cu adevărat supranaturală. Aici au fost raportate încă din anii ’70 apariţii ale unor creaturi înalte şi păroase, păsări imense, iar în 1976, un bărbat a văzut un câine uriaş, fantomatic, cu ochi roşii. În plus, nu au lipsit nici apariţiile de obiecte neidentificate. În 1908, chiar în noaptea de Halloween, doi bărbaţi au văzut pe cer o lumină ca o lanternă uriaşă. Toate aceste episoade au rămas învăluite în mister.

www.ziare.com

Categoria: Mistere

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad