14 gorjeni – trimiși în judecată în dosarul referendumului

Vicepremierul Liviu Dragnea și, odată cu el, zeci de persoane care au îndeplinit calitatea de președinți și membri ai birourilor electorale la referendumul din 29 iulie 2012, au fost trimiși în judecată; Dragnea este acuzat că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa pentru a obţine o prezenţă de minimum 60% la vot, care să garanteze validarea scrutinului.

 

Demn de reținut este faptul că dosarul privind referendumul a fost instrumentat de procurorul Lucian Papici, acesta fiind retras, din 2 octombrie, din funcţia de şef al Secţiei I din DNA. Încetarea delegării lui Papici ca şef al Secţiei de combatere a corupţiei din DNA a fost dispusă de procurorul general, după ce tot Tiberiu Niţu, în 23 septembrie, dispusese delegarea acestuia pe aceeaşi funcţie. De asemenea, schimbarea lui Papici este motivul scandalului enorm dintre Traian Băsescu și Victor Ponta.

Membri a două birouri electorale, acuzați de complicitate

Dosarul referendumului a fost adus, luni, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, urmând să fie înregistrat la instanţă şi să se stabilească un prim termen de judecată, după repartizarea aleatorie la un complet de la Secţia penală. Potrivit DNA, printre zecile de persoane trimise în judecată în acest dosar, se numără și 14 gorjeni trimiși în judecată pentru complicitate: Biroul Electoral al Secției de votare nr. 147 Bâlteni, jud. Gorj ZGLOBIU ANCA-MARIA (președinte) și VLĂDUȚ DANIELA, VESPE ADRIANA, BÎLTEANU PAULINA, FLORESCU TEODORA, ILIE MARCEL (membri) Biroul Electoral al Secției de votare nr. 148 Bâlteni, jud. Gorj
FILIP CONSTANTIN, (președinte) și ȘOROP MARIAN, LUNGU AURORA-IRINA, SĂULESCU ELENA, NEȘA NICOLAE, CĂLĂRAȘU GHEORGHE-DANIEL, COCORANU MARIA (membri).

Primarul din Bâlteni: Oamenii sunt nevinovați!

Primarul comunei Bâlteni, Gheorghe Păsărin, a declarat că nu a existat nicio sesizare, din partea partidelor, în timpul referendumului: „Eu cred în nevinovăția acestor oameni. Știu foarte bine că în timpul referendumului nu au existat sesizări din partea niciunui partid politic în care să se reclame vreun abuz. Sunt convins că acești oameni își vor demonstra nevinovăția și spun asta pentru că ne bazăm pe acte indubitabile. În procesele-verbale nu există sesizări sau reclamații cu privire la ilegalități”, a mai spus primarul.

Categoria: Dezvăluiri

Tags: ,

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad