20 de lucruri impresionante care te fac să-ți dai seama cât de mic ești în această lume

Trăim într-o lume fascinantă, în care lucrurile care ne înconjoară poartă secrete cu greu de imaginat. Odată ce știința evoluează, oamenii înțeleg că natura ascunde mai multe secrete și mistere decât și-ar putea imagina.

Pentru a înțelege Universul avem nevoie să înțelegem natura umană și apoi lumea în care trăim. Știm că aceasta este de o complexitate greu de definit și pentru a întări această idee, vă prezentăm câteva dintre cele mai fascinante lucruri pe care probabil nu le știați.

1. Recent, s-a descoperit în spațiu un rezervor care conține de 140 de miliarde de ori mai multă apă decât pe Terra. Atunci când vom rămâne fără apă probabil că vom apela la această rezervă.

2. Presiunea atmosferică de pe Neptun crează ploi de diamante.

3. Din 1846, de când s-a început monitorizarea lui Neptun, planeta nici până în prezent nu a reușit să înconjoare Soarele o singură dată.
4. Stelele pe care le vedeți noaptea pe cer pot să nu mai existe. De fapt, ceea ce se vede este doar lumina lor, care vine de la milioane de ani lumină distanță.

5. Lacul Vostok se află la o distanță de 4000 de metri sub gheață și ciudat este că niciodată nu îngheață.

6. Regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a, deține o șesime dintre toate terenurile lumii. Oare ce face cu ele?

7. Exista peste 500 de limbi care sunt vorbite de mai puțin de 10 oameni.

8. În 2022, finala Cupei Mondiale se va desfășura în orașul Luz, care încă nu există.
9. Numărul posibilităților unui joc de șah este comparabil cu numărul atomilor existenți în Univers, adică aproape de infinit.

10. Până la vârsta de 22 de ani, Alexandru cel Mare a cucerit jumătate din lume.

11. A respira într-o zi aerul din orașul indian Mumbai este echivalentul cu a fuma aproape 3 pachete de țigări pe zi.

12. Suprafața Rusiei este mai mare decât suprafața planetei Pluto.

13. Greutatea totală a furnicilor care există pe Terra este echivalentă cu greutate tuturor oamenilor.
14. Pe Pământ se produce atât de multă hrană încât ar permite unui om să mănânce peste 2700 de calorii pe zi. Și totuși, oamenii mor de foame!

15. Macacii din Japonia fură portofele și folosesc fisele pentru a cumpăra mâncare de la automatele din anumite zone.

16. Inima unei balene albastre este la fel de mare precum o mașină.

17. Dacă mănânci ficatul unui urs polar, mori din cauza unei supradoze de vitamina A.

18. Creierul uman procesează informația în circa 80 de milisecunde.

19. Poți încălzi o ceașcă de cafea cu energia rezultată în urma țipătului. Singura problemă este că trebuie să țipi 8 ani, 7 luni și 6 zile.

20. În picioarele omului există peste 250.000 de glande sudoripare.

www.efemeride.ro

Categoria: Mistere

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad