3 semne că o relaţie se îndreaptă către divorţ

Sunt multe cupluri care ajung să divorţeze fără ca măcar să-şi dea seama ce s-a întâmplat de s-a ajuns aici. Pur şi simplu, relaţia lor s-a alterat atât de tare încât până să observe „simptomele” a fost prea târziu. Şi asta în ciuda faptului că între soţi n-au existat niciun conflict, ceartă sau alte altercaţii şi lucrurile păreau (e drept, doar la suprafaţă) că merg foarte bine.

Iată câteva semne care ar trebui să vă pună pe gânduri atunci când apar. Luaţi-le în considerare până nu e prea târziu.

 „Soţul/soţia este cel/cea mai bun/bună prieten/prietenă al/a meu/mea”
Dacă ajungeţi să vă gândiţi că soţul sau soţia nu este altceva decât cel mai bun prieten, ar trebui să vă faceţi o listă cu alţi prieteni buni. O să fiţi surprinşi cât o să fie de lungă. Oare partenerul tău pe a câta poziţie se află? S-ar putea să nu fie chiar printre fruntaşi. Iar dacă nu faci ceva în acest moment, drumul către divorţ pare lin şi fără gropi.

„Pasiunea dintre noi a dispărut”
Dacă soţul sau soţia vă spune că simte că a dispărut pasiunea dintre voi, nu va isterizaţi. E cea mai mare greşeală pe care o puteţi face. După cum este o greşeală să simţiţi acest lucru şi să nu-l spuneţi partenerului de viaţă. Încercaţi să restabiliţi legăturile de odinioară, poate nu e prea târziu să reaprindeţi focul. Dar nu luaţi această declaraţie că pe un reproş, ci că pe un strigăt de ajutor din partea partenerului. În funcţie de cum se gestionează această problemă, o relaţie se va îndrepta către divorţ sau către o viaţă fericită până la adânci bătrâneţi.

„Nu mai facem sex”
Dacă sunteţi genul de oameni care se „iubesc” foarte mult, dar doar declarativ, iar dormitorul îl folosiţi doar pentru somn, înseamnă că aveţi probleme. Lucrurile se complică în momentul în care el vrea şi ea nu sau invers, iar acest lucru se întâmplă frecvent. Şi asta pentru că se naşte sentimentul de respingere care, ușor-ușor, va netezi calea către divorţ.

Categoria: Despre sex

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad