30 de primari gorjeni, găsiți incompatibili de către PDL Gorj

Democrat-liberalii precizează că nu au sesizat Agenția Națională pentru Integritate în cazul acestor edili.

Portocaliii gorjeni au prezentat ieri presei locale o listă cu circa 30 de primari gorjeni în stare de incompatibilitate. Reprezentanții Partidului Democrat Liberal au ținut să dea citire listei cu edilii cu probleme de integritate în cadrul unei conferințe de presă.

Pedeliștii spun că au solicitat o situație de la Registrul Comerțului Gorj cu primarii din județ care au avut și calitatea de membri în Consiliile de Administrație ale unor societăți de salubritate, în general. Democrat-liberalii gorjeni susțin că, în afară de primarii care au avut dublă calitate, până acum, fiind în consiliile de administrație ale societăților de salubritate, au mai fost descoperiți și alți edili incompatibil. Purtătorul de cuvânt al PDL Gorj, Denisa Șuță, a dat exemplul primarului municipiului Motru, Dorin Hanu, care ar fi și membru în  conducerea societății primăriei: Direcția Publică Motru S.A. „Partidul Democat Liberal nu a sesizat Agenția Națională pentru Integritate în cazul celor aproximativ 30 de edili aflați în stare de incompatibilitate”, a ținut să precizeze Denisa Șuță.
Primarii depistați de Partidul Democrat Liberal Gorj că se află în stare de incompatibilitate, sunt din următoarele orașe și comune: Jupânești, Turburea, Berlești, Săulești, Săcelu, Roșia de Amaradia, Târgu-Logrești, Vladimir, Scoarța, Crușeț, Licurici, Albeni, Hurezani, Bustuchin, Bărbătești, Țicleni, Târgu-Cărbunești, Motru, Stejari, Stoina, Dănciulești, Căpreni, Mătăsari, Turceni, Negomir, Brănești, Borăscu, Urdari, Ionești și Țânțăreni.

Categoria: Politică

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad