4 alimente de evitat în salate

Salata de legume reprezintă una dintre cele mai sănătoase, răcoritoare şi gustoase tipuri de mâncare pe care le poţi consuma în lupta cu temperaturile ridicate din această perioadă. Este ştiut faptul că trebuie să eviţi salatele care conţin dressinguri, indiferent de cât de gustoase şi apetisante arată şi să optezi pentru cele din legume proaspete, asezonate cu alte ingrediente mai puţin dăunătoare sănătăţii tale.

Pentru o salată sănătoasă, pe care ţi-o prepari singur acasă sau pe care vrei să o consumi la restaurant, iată care sunt patru alimente de evitat, potrivit everydayhealth.com.

1. Crutoanele

Poate părea surprinzător, însă aceste mici bucăţi de pâine crocantă, deosebit de gustoase în salată de vară, îţi pot dăuna sănătăţii întrucât sunt pline de aditivi alimentari. Aproape toate crutoanele care se găsesc în restaurante sunt făcute din cereale procesate, ceea ce înseamnă că toate vitaminele şi proteinele lipsesc cu desăvârşire. În plus, faptul că adaugi crutoane în alimentaţia ta înseamnă că optezi pentru mai multe calorii. Alternativa o reprezintă o felie de pâine integrală tăiată cubuleţe.

2. Roşii uscate la soare

Acest ingredient gourmet se găseşte conservat în ulei de măsline şi este deosebit de apreciat în reţetele care implică legume de sezon, cum sunt pastele raw din dovlecei, supa crema de roşii raw etc. Însă, atunci când adaugi roşii uscate la soare în salata ta, o combini de fapt cu o cantitate impresionantă de sodiu. O jumătate de ceaşcă conţine 500 de miligrame de sodiu, aşa că este recomandat să optezi pentru roşii proaspete în schimb.

3. Tortilla

O banală salată de pui cu tortilla poate însemna o formă nesănătoasă prin care să îţi hrăneşti organismul. Pe cât de crocante pot fi, chipsurile tortilla sunt pline de calorii, sodiu şi grăsimi nocive. Alege să consumi ardei iute sau morcovi şi vei obţine acelaşi gust crocant, însă fără grăsimi sau calorii.

4. Brânză rasă

Brânză rasă este un ingredient folosit foarte des în salatele de roşii şi de castraveţi. Ai grijă să nu presari mai mult de un vârf de cuţit, altfel efectul obţinut va fi invers proporţional cu cel dorit: te vei îngrăşa. Poate nu ştiai, însă o ceaşcă de brânză cedar conţine mai multe calorii şi grăsimi decât o porţie mare de cartofi prăjiţi de la McDonald’s. Alege o brânză fără grăsimi şi presară o cantitate foarte mică.

Sursa: acasa.ro

Categoria: Puls

Tags:

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad