69,75% procent de promovabilitate la titularizare

Un număr de 612 cadre didactic au susținut săptămâna trecută proba scrisă a examenului de titularizare. Aceștia au aflat ieri dacă au reușit să obțină unul dintre cele 40 de posturi titularizabile, existente în acest moment la nivelul județului Gorj. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Gorj, la nivelul județului 69,75% dintre cadrele didactice au reușit să obțină o notă de trecere la examen.

Peste 280 dintre cei care au susținut anul acesta examenul de titularizare au reușit să obțină o notă situată între 7 și 9,99, în timp ce patru dintre cadrele didactice au reușit să obțină nota maximă. „Anul acesta procentul de promovabilitate este de 69.75%. 425 dintre candidați au obținut o notă de trecere. Dintre aceștia, patru au obținut nota maximă, 282 au luat o notă între 7 și 9,99, 139 au luat o notă cuprinsă între 6 și 7, iar șapte dintre ei au luat o notă între 5 și 6. I-am pregătit pe profesori încă de la sfârșitul lunii iunie, iar acest lucru s-a văzut”, a spus Ion Ișfan, inspector școlar general în cadrul ISJ Gorj.

Note de 1,5

La polul opus celor patru candidați care au reușit să obțină nota maximă la examenul de titularizare, s-au aflat cei care au făcut de rușine profesia pe care o au. Este vorba despre cadrele didactice care nu au reușit să obțină o notă mai mare de 1,5 sau 1,55.

Minimum nota 5 pentru un post pe perioadă determinată

Pentru concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2013, au fost publicate 6.074 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată (3.141 în mediul urban şi 2.933 în mediul rural). Pentru un post de titular candidații trebuie să obțină minimum nota șapte, iar pentru unul de suplinitor minimum nota cinci. ,,Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului”, se arată pe site-ul Ministerului Educației Naționale.

Nici un eliminat în Gorj

La nivelul țării dintre cei 32.374 de profesori prezenţi, 53 au fost eliminaţi din cauza unor tentative de fraudă (cei mai mulţi din judeţele Mehedinţi – 8 şi Constanţa – 5), iar 7,6 la sută dintre ei s-au retras din motive personale sau medicale. La nivelul județului Gorj nu a fost eliminat niciun candidat. Candidaţii eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizaţi pe posturi didactice/catedre în anul şcolar 2013 – 2014.
Candidații nemulțumiți de rezultatele obținute au la dispoziție două zile, respectiv 5 și 6 august, pentru a depune contestații la sediile inspectoratelor școlare județene. Rezultatele finale vor fi afișate pe data de 8 august.

Categoria: Actualitate

Tags:

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad