A păcălit zeci de gorjeni promițându-le locuri de muncă

O femeie din comuna Logrești a ajuns după gratii întrucât, la începutul acestui an a păcălit zeci de persoane de la care lua câte o sută de euro în schimbul promisiunii că le va ajuta să își găsească un loc de muncă în străinătate.

Gorjeanca a profitat de disperarea oamenilor care nu își găseau locuri de muncă și le-a promis că îi va ajuta; ca să le găsească un job în Germania, ea le cerea câte 100 de euro de persoană. După ce le-a luat banii, gorjeanca nu a mai dat niciun semn de viață. Deși frauda a fost descoperită curând și pe numele femeii a fost deschis dosar penal, ea s-a sustras cercetărilor mai multe luni. La începutul acestei săptămâni, poliţiştii din comuna Plopşoru au identificat pe raza comunei Târgu-Logreşti pe T.A., de 40 ani, care se sustrăgea cercetărilor, fiind suspectată de săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. În fapt, în sarcina suspectei s-a reţinut faptul că, în cursul lunii ianuarie 2013, în mod repetat, ar fi indus în eroare mai multe persoane din comuna Plopşoru, prin întocmirea de contracte de consultanţă în fals, în vederea facilitării încheierii de contracte de muncă în Germania, primind de la fiecare persoană suma de 100 euro. Urmare a probatoriului administrat, poliţiştii au reţinut-o pe suspectă pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă de reţinere, fiind introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj. Magistrații vor decide dacă ea va sta după gratii, în arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Categoria: Eveniment

Tags:

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad