Află cum va fi vremea în weekend

Astăzi, în jumătatea de est a ţării şi la munte, vremea va fi în general instabilă, cerul va prezenta înnorări temporar accentuate şi pe arii relativ extinse vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care trecător pot lua aspect de vijelie şi izolat grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi izolat 50 l/mp. În restul teritoriului, nebulozitatea se va reduce treptat, iar astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse. Temperaturile maxime vor fi de la 22 de grade în regiunile nordice, până la 31 de grade în sudul ţării, iar cele minime se vor încadra, în general, între 10 şi 20 de grade.
La Târgu Jiu, vremea va fi frumoasă astăzi, cerul va fi parțial înnorat în cursul dimineții, dar spre amiază va fi senin și se vor înregistra maxime de 26 de grade Celsius. Mâine, cerul va fi senin pe tot parcursul zilei, iar termometrele vor indica 25 de grade Celsius. Duminică, chiar dacă cerul va fi parțial înnorat, vremea se va menține călduroasă, cu maxime de 26 de grade Celsius.
Potrivit meteorologilor, următoarele două săptămâni vor aduce vreme frumoasă, cu temperaturi din ce în ce mai mari și ploi destul de puține. În Oltenia, până în dată de 17 iulie, temperaturile maxime vor avea valori medii de 26-28 de grade, comparabile cu normele climatologice ale perioadei, apoi vor creşte până la 30 de grade, în medie, la sfârşitul perioadei de prognoză, când vremea va deveni călduroasă. Până spre sfârşitul acestei săptămâni, temperaturile minime vor scădea uşor, de la 17 la 15 grade, în medie, apoi vor creşte din nou, astfel că la sfârşitul celei de-a doua săptămâni vor atinge aproximativ 17 grade Celsius.
Ploile se vor semnala pe arii mai extinse între 8 şi 11 iulie şi, din nou, în jurul datei de 16 iulie. În restul intervalului de prognoză, doar izolat şi trecător va ploua slab.

Categoria: Actualitate

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad