Află punctele-cheie pentru o viaţă amoroasă reuşită

Limbajul trupului unui om îţi poate spune dacă e cuplat sau nu, dacă îşi doreşte o aventură de o noapte sau o relaţie pe termen lung, dacă se simte atras de tine sau dacă îl laşi rece. Te ajută să întemeiezi relaţii sănătoase şi fericite, îţi dai seama dacă eşti înşelat, precum şi să eviţi ciondănelile şi certurile grave cu partenerul.
Iată pe scurt punctele-cheie necesare pentru a avea o viaţă amoroasă reuşită, aşa cum rezultă din cartea “Limbajul trupului în dragoste” a autorilor Allan &Barbara Pease, apărută recent la editura Curtea Veche, la preţul de 20 de lei:

Cum să fii atrăgător prin limbajul tău corporal în timpul curtării:

Faţă. Încearcă să ai o expresie însufleţită, de om abordabil şi deschis, şi ai grijă să nu-ţi lipsescă zâmbetul din repertoriu.

Teritoriul. Apropie-te de celălalt atât cât să te simţi în largul tău. Dacă acesta se retrage, nu încerca să te apropii din nou.
Fă gesturi prin care să arăţi că eşti deschis! Evită să ţii picioarele, gleznele şi braţele încrucişate şi ţine-ţi palmele la vedere.

Privitul în ochi. Poţi să te uiţi insistent la persoana care te atrage, dar ai grijă să nu depăşeşt pragul care-l face pe celălalt să nu se mai simtă în largul lui.
Scoate în evidenţă diferenţele dintre sexe, dacă vrei să atragi atenţia persoanelor de sex opus. Cel mai smplu e prin a încerca să acorzi mai multă atenţie aspectului exterior. Char dacă poate părea nedrept, felul în care arăţi este important.
Femeile trebuie să transmită semnale clare, fără ambiguităţi, bărbaţilor de care se simt atrase, însă ai grijă să nu baţi prea multe apropouri şi prea devreme.
Bărbaţii trebuie să facă un efort pentru a învăţa să citescă limbajul corporal al femeilor. Femeile ştiu prea bine să semnaleze când îşi doresc să fie curtate. Problema e că bărbaţii nu percep semnalele şi, prin urmare, evită să se apropie de femeile care se simt, la rândul lor, atrase de ei.
Cum să fii atrăgător prin limbajul corporal pe parcursul relaţiei. Bărbaţii trebuie să înveţe să se exprime prin mimica lor. Când vorbeşti cu partenera, mai bine dă din cap sau înclin[-l, în loc să vii cu soluţii la cine ştie ce probleme.
Femeile trebuie să reţină că bărbaţii pun preţ pe aspectul lor fizic chiar şi după ce faza de curtare s-a încheiat.
Zâmbeşte des şi fă în aşa fel, încât umorul şi râsul să devină esenţiale în relaţia ta, pentru a o consolida şi a vă asigura fericirea în doi.
Oglindeşte limbajul corporal al partenerului, dacă vrei să întăreşti legătura dintre voi şi să ai o relaţie armonioasă.

Categoria: Despre sex

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad