Agentul Frîntu (de la Fărcășești), patru ani de închisoare pentru luare de mită

Și-a distrus viitorul și cariera pentru câteva sticle de bere! Acestea pot fi spuse despre agentul de poliție Eugen Cristian Frîntu, fost angajat al postului de Poliție Fărcășești, care a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată. Șeful său a scăpat basma curată din toată povestea.

În primăvara acestui an, agentul de poliție Eugen Cristian Frîntu a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată. Anchetatorii au spus că, în luna februarie 2013, Frîntu Eugen a acceptat promisiunea sumei de 500 de lei de la un martor denunţător (un patron din comună, pe care Frîntu și șeful său îl „iertau” de amenzi dacă acesta dădea șpaga potrivită – n.red.), iar în luna martie 2013 a pretins o sumă de bani, după care a acceptat promisiunea unei sume de bani şi ulterior  a primit suma de 200 lei, în seara de 6 martie 2013, pentru a nu îşi exercita în mod corespunzător obligaţiile de serviciu, ca agent de  poliţie, în sensul de a nu mai efectua controale la punctul de lucru aparţinând denunţătorului şi de a nu-l mai sancţiona contravenţional pe acesta. Vasile Piscureanu, fostul șef de post al Poliției Fărcășești, a fost scos de sub urmărire penală în ceea ce privește infracțiunea de luare de mită. Ieri, magistrații Tribunalului Gorj au dat sentința în dosarul în care Frîntu a fost judecat pentru luare de mită, decizând ca polițistul să stea patru ani după gratii: „În baza art. 254 alin. 2 C.pen. raportat la art. 6 şi 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., condamnă pe inculpatul Frîntu Cristian Eugen la 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi c C.pen. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi c C.pen. pe durata prevăzută de art. 71 C.pen. Constată că s-a dispus restituirea sumei de 200 lei către martorul denunţător Ciortan Mircea Mihai de către procuror prin rechizitoriul nr. 186/P/2013 din 20.05.2013. Constată că s-a dispus restituirea către martorul denunţător a celor 6 sticle de bere Timişoreana de câte 2 l fiecare, prin acelaşi rechizitoriu. Obligă pe inculpat la 1.500 lei cheltuieli judiciare statului. Cu apel”, scrie pe site-ul Tribunalului Gorj.

Categoria: Dezvăluiri

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad