Alba-neagra cu proprietarul de drept al terenului ACH: chiriașii nu au părăsit barăcile

Iulian Băloi, proprietarul terenului pe care sunt amplasate o parte a barăcilor ACH, nu a intrat nici de această dată în posesia proprietății sale, ocupate abuziv de mai bine de 13 ani de chiriașii din zonă, foști angajați ai Hidroconstrucția. Nici la ultimul termen avansat de proprietar, cele câteva zeci de oameni care locuiesc în zece barăci nu au plecat din case pentru ca acestea să poată fi demolate.

De opt ani de zile, Iulian Băloi, proprietarul terenului pe care sunt amplasate barăcile ACH, a fost de acord să amâne momentul demolării imobilelor, tocmai pentru că a înțeles situația în care se aflau mulți dintre chiriași. După mai mulți ani, când Primăria Târgu-Jiu a efectuat anchete sociale, Băloi a aflat cu stupoare că cei mai mulți dintre cei pe care îi credea fără locuințe erau, de fapt, proprietari ai unor imobile în mediul rural. Acum, Iulian Băloi speră ca în cursul acestei luni să intre în posesia terenului pentru care plăteşte impozite de opt ani. Astfel, luna aceasta va aduce excavatoarele pentru a demola barăcile și a elibera terenul. „De opt ani am tot amânat punerea în executare a hotărârii judecătoreşti şi demolarea barăcilor. Lucrurile tergiversează. Eu am acceptat vreo patru-cinci termene, ca să-şi găsească locuinţe, întrucât nu toţi cei de acolo au unde să stea şi nu au nici dreptul la locuinţe sociale. Eu am tot acceptat să se prelungească amânarea aceasta de demolare, întrucât eu am hotărâre definitivă şi irevocabilă încă din 2005. Sper ca în perioada imediat următoare, adică în luna august, să evacueze locuinţele de acolo. Termenul era 1 august. Nu este problema mea ce fac şi unde se duc. Am aşteptat opt ani. Eu am plătit peste 170.000 de lei impozite pe teren. Am toate documentele la mine. Unii plătesc taxele şi alţii stau acolo. E absurd ce se întâmplă. Am fost operat de trei ori între timp pentru că m-am îmbolnăvit tot umblând să rezolv această problemă“, a precizat Iulian Băloi, proprietarul terenului pe care sunt amplasate barăcile construite de ACH înainte de 1989. „În total, este vorba de zece barăci care sunt pe terenul domnului Băloi. Aşadar, nu sunt chiar atât de multe persoane, ţinând cont că o parte a acestor locatari din zonă au şi alte locuinţe proprietate personală, moşteniri şi aşa mai departe. Noi am făcut o încrucişare a bazelor de date şi am primit răspunsuri de la primăriile unde îşi aveau dânşii domiciliul“, a declarat Ramona Evulescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu.

Categoria: Actualitate

Tags:

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad