Angheloiu, un posibil „candidat – surpriză” la preşedinţia PNL Gorj

Cel mai târziu joi, va fi propus cel de-al doilea candidat la alegerile pentru preşedinţia PNL Gorj. Radu Angheloiu, membru al Biroului Interimar de Conducere din cadrul partidului, declară că va ajunge la un numitor comun cu Gheorghe Orzan în ceea ce priveşte persoana care va candida din partea grupului lor. Angheloiu nu exclude varianta unui „candidat – surpriză”.
Până la urmă se pare că vor fi trei candidaţi la preşedinţia PNL Gorj, Ion Navlea afirmând că se gândeşte să-şi depună şi el candidatura, după cea a lui Dian Popescu. Între timp, candidatura lui Gheorghe Orzan nu mai este o certitudine. „Probabil miercuri, dacă nu joi, şi candidatura grupului nostru se va oficializa. Intenţionăm să facem cunoscut acest lucru, având în vedere că deja sunt două candidaturi, dintre care una a fost depusă, domnul Navlea având, deocamdată, intenţia să candideze. Vom veni şi noi cu propunerea noastră de candidat în vederea alegerilor din cadrul Biroului Politic al organizaţiei PNL Gorj. Această candidatură va fi depusă în baza unei analize, zic eu cât se poate de corecte, care vrem şi sper să reprezinte unanimitatea, să reprezinte dorinţa marii majorităţi a oamenilor din grupul pe care noi am reuşit să-l formăm de o bună perioadă de timp şi care presupune preşedinţi de organizaţii, primari, vice-primari, oameni de-ai noştri din judeţ. Am mai purtat şi în această perioadă discuţii cu ei, ne-am consultat în aşa fel încât să venim cu o candidatură cât se poate de echilibrată”, spune Angheloiu.
Mai mulți primari susțin candidatul grupului Orzan- Angheloiu
Radu Angheloiu spune că va purta discuţii cu Gheorghe Orzan pentru a stabili care dintre cei doi îşi va depune, în final, candidatura pentru preşedinţia partidului. „Aşa cum am mai declarat, atât eu cât şi domnul Orzan am mai avut discuţii împreună legate de această candidatură, iar până miercuri vom ajunge la un numitor comun şi va fi lansată o candidatură. Avem şi primari care sunt alături de noi şi cu care am fost până acum împreună şi au văzut lucrurile la fel ca noi, atât în perioada în care a fost preşedinte domnul Morega cât şi ulterior. Finalitatea o să se vadă pe 4 septembrie, dar eu cel puţin sunt un tip care are încredere în activitatea şi verticalitatea oamenilor cu care am lucrat şi în acest context consider că avem un sprijin substanţial din partea lor şi nu numai a lor. Nu toţi ne sprijină, că nici nu-i normal să fie aşa, nu mai suntem la nivelul de unanimitate, dar eu cred că vom avea un sprijin consistent”, mai spune acesta.
Mazilu, liber să țină cu ce candidat vrea
În ceea ce priveşte susţinerea lui Dian Popescu din partea primarului din Târgu Cărbuneşti, Mihai Mazilu, Radu Angheloiu spune că nu are niciun fel de resentiment faţă de acesta şi că fiecare este liber să ţină cu ce candidat vrea. „Nu este obligat nimeni să ia o hotărâre în a sprijini un candidat sau altul peste voinţa lui. Asta e voinţa domnului primar Mazilu, iar eu o respect. Dânsul aşa s-a hotărât şi nu am niciun fel de reticenţă vizavi de acest aspect. Îl consider în continuare unul dintre primarii buni ai PNL-ului. Nu trebuie neapărat să fie într-o parte sau în alta, ci trebuie să fie acolo unde consideră că este pentru el cea mai nimerită poziţie”, adaugă Radu Angheloiu.
Categoria: Politică








E bina ca o sa candidze acesti oameni la PNL Ma bucur din suflet ca au scapat de LEPRA DE MOREGA SI SLEATA LUI DE LINGAI , COMUNISTI, SECURISTI PUPINCURISTI MA RAFEE LA BARBULEA, RUSET, CRACIUNESCU SI ALTII…..? SPER CA PNL LA GORJ SA FIE UN PARTID PUR , CURAT FARA LEPRE COMUNISTE UN ADEVARAT PARTID . SUCCES PNL
Angheloiu e cea mai buna variante pentru presedentia PNL gorj.Este singurul care mai poate repara imaginea PNL patata de morega si cateii lui
Orzan e cea mai buna varianta penbtru PNL. Anghelloiu pea nu se vede de sub FUSTA LUI CALINOIU!