Apocalipsa poate fi controlată! Umanitatea trebuie să se mobilizeze (I)

Cum va arăta lumea în viitor? Ați obține o imagine rezonabilă dacă ați încerca să priviți ființele umane din exterior, astfel încât, imaginați-vă că sunteți un observator extraterestru care încearcă să afle ce se întâmplă aici sau imaginați-vă că sunteți un cronicar peste 100 de ani față de momentul prezent – presupunând că vor mai fi cronicari peste 100 de ani, ceea ce nu este evident – și vă uitați în trecut, la ceea ce se întâmplă astăzi.

Ați observa ceva destul de remarcabil. Pentru prima dată în istoria speciilor umane, am dezvoltat în mod evident capacitatea de a ne distruge. Acest lucru s-a întâmplat încă din 1945, iar acum, în sfârșit se admite că există mai multe procese pe termen lung, cum ar fi distrugerea mediului înconjurător care conduc spre aceeași direcție, poate nu chiar spre distrugere totală, dar măcar la distrugerea capacității de a duce o viață decentă. Mai există și alte pericole, cum ar fi pandemiile, care au legătură cu globalizarea și interacțiunea umană. Așadar, există procese care sunt în desfășurare și instituții active, cum ar fi sistemele de arme nucleare, care ar putea avea afecta grav, sau chiar desființa o existență organizată.

Cum să distrugi o planetă fără să te străduiești prea mult

Întrebarea este: ce fac oamenii în această privință? Nimic din cele de mai sus nu este secret, totul este la vedere. De fapt, trebuie să depui un adevărat efort ca să nu observi. Au existat o serie de reacții. Există cei care încearcă foarte mult să facă ceva în privința acestor amenințări, iar alții care acționează pentru a le amplifica. Dacă s-ar uita la cine sunt aceștia, acest cronicar din viitor sau observator extraterestru ar vedea ceva cu adevărat foarte ciudat. Cele mai slab dezvoltate țări sunt cele care încearcă să depășească sau să lupte cu aceste amenințări, populațiile indigene sau cei care au mai supraviețuit dintre ele, societățile tribale și primele națiuni din Canada. Ei nu discută despre război nuclear, ci despre distrugerea mediului înconjurător și, mai ales, ei chiar încearcă să facă ceva în acest sens.
De fapt, peste tot în lume – Australia, India, America de Sud – se duc lupte, uneori războaie. În India se desfășoară un război total împotriva distrugerii mediului înconjurător, în care societățile tribale încearcă să se opună operațiilor de extragere a resurselor, care sunt foarte dăunătoare la nivel local, dar și prin consecințele pe care le generează. În societățile în care populațiile indigene au un cuvânt de spus, foarte multe persoane se opun cu putere. Cei mai vocali din țările care au adoptat o poziție fermă referitoare la încălzirea globală sunt în Bolivia, care are o majoritate indigenă și prevederi constituționale care protejează drepturile naturii. Ecuadorul, care de asemenea are o populație indigenă numeroasă, este singurul exportator de petrol pe care îl cunosc al cărui guvern caută sprijin pentru a ajuta la păstrarea acelui zăcământ în pământ, în loc să-l exploateze și să-l exporte – și în pământ este locul acestui zăcământ.
Președintele venezuelean Hugo Chavez, care a murit recent și care a fost ținta glumelor, insultelor și a urii în toată lumea vestică, a participat la o reuniune generală a Națiunilor Unite acum câțiva ani, unde a fost considerat ridicol pentru că l-a numit pe George W. Bush un diavol. De asemenea, a susținut un discurs care a fost destul de interesant. Bineînțeles, Venezuela este un producător important de petrol. Petrolul reprezintă de fapt întregul lor produs intern brut. În acel discurs, el a avertizat despre pericolele folosirii peste măsură a resurselor fosile și a încurajat țările consumatoare să se unească și să încerce să reducă acest consum de resurse fosile. Nu știu dacă știți, el avea parțial origini indiene aborigene. Aceste aspecte ale discursului său de la Națiunile Unite nu au fost vreodată relevate, spre deosebire de lucrurile amuzante pe care le-a făcut.
Așadar, la o extremă avem societățile tribale, formate din indigeni care încearcă să oprească drumul spre dezastru. La cealaltă extremă, avem cele mai bogate și mai puternice societăți ale lumii, cum ar fi Statele Unite și Canada, care se îndreaptă țintit către distrugerea mediului înconjurător cât mai rapid cu putință. Spre deosebire de Ecuador și societățile indigene din întreaga lume, aceste țări doresc să extragă fiecare picătură de hidrocarburi din pământ, în cea mai mare viteză posibilă. Ambele partide politice, președintele Obama, mass-media și presa internațională par să privească în viitor cu un entuziasm deosebit, la ceea ce ei numesc un secol de independență energetică pentru Statele Unite. Independența energetică este un concept aproape fără sens, dar nu contează. Ceea ce de fapt spun ei este: vom avea un secol în care să maximizăm utilizarea resurselor fosile și să contribuim la distrugerea lumii.
Acest lucru este valabil aproape peste tot. Atunci când vine vorba de dezvoltarea de energii alternative, Europa recunoaște că încearcă să facă ceva. În schimb, Statele Unite, cea mai puternică și mai bogată țară din lume este singura națiune printre cele probabil 100 de națiuni relevante care nu are o politică națională de restrângere a utilizării de combustibili fosili, singura care nu are nici măcar obiective referitoare la energia regenerabilă și asta nu pentru că populația nu dorește. De fapt, structurile instituționale blochează schimbarea. Interese care țin de afaceri nu doresc acest lucru și au un rol deosebit de determinant în cadrul acestor politici, astfel încât se produce o mare scindare între opinia publică și politică cu privire la foarte multe probleme, inclusiv referitoare la aceasta.
Acestea sunt lucrurile pe care cronicarul din viitor – dacă va exista unul – le-ar vedea. Ar mai putea de asemenea să citească presa științifică actuală, din care aflăm predicții din ce în ce mai sumbre.

„Cel mai periculos  moment al istoriei”

Cealaltă problemă este războiul nuclear. Se știe de foarte multă vreme că dacă ar exista o primă lovitură din partea unei puteri importante, chiar și fără represalii, probabil că ar distruge civilizația fie și doar din cauza consecințelor pe care le-ar avea o iarnă nucleară care ar urma. Se cunoaște foarte bine acest lucru, astfel încât, pericolul a fost dintotdeauna mult mai mare decât am crezut noi că a fost. Tocmai am aniversat 50 de ani de la Criza Rachetelor din Cuba, care a fost numită cel mai periculos moment al istoriei de către istoricul Arthur Schlesinger, consilierul președintelui John F. Kennedy. Care așa a și fost. A fost un moment foarte dificil și nici nu a fost singurul de acest gen. Într-un fel, totuși, cel mai prost aspect al acestor evenimente sumbre este faptul că nu am învățat nicio lecție.
Ceea ce s-a întâmplat în Criza Rachetelor din octombrie 1962 a fost mistificat, astfel încât să pară că au fost foarte multe acte de curaj și înțelepciune. Adevărul este că întregul episod a fost aproape nebunesc. A existat un moment, poate chiar apogeul crizei, în care premierul soviet Nikita Khrushchev i-a scris lui Kennedy cu oferta de a regla conflictul printr-un anunț public de retragere a rachetelor rusești din Cuba și a celor americane din Turcia. De fapt, Kennedy nici măcar nu știa că Statele Unite avea rachete în Turcia la acea vreme. Acestea au fost oricum retrase pentru a fi înlocuite cu mult mai periculoasele submarine nucleare Polaris, care erau invulnerabile.

Categoria: Mistere

Tags:

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad