Social

Taxa pe viciu goleşte buzunarele gorjenilor

Astăzi intră în vigoare noul pachet de legi privind reforma în sănătate, care cuprinde şi controversata taxă pe viciu. Acesta se va regăsi în preţul ţigărilor şi al băuturilor alcoolice. Buzunare gorjenilor cu viciu vor avea serios de suferit, în schimb cele ale vânzătorilor de ţigări de contrabandă se vor umple considerabil.

Astăzi intră în vigoare primele legi din pachetul de reformă a sănătăţii, printre ele şi cea care prevede introducerea unei taxe pe viciu, adică pe alcool şi ţigări. Scumpirea nu va fi imediată însă. Mai durează câteva zile în care să fie elaborate normele de aplicare a legii.
Pachetul de legi privind reforma în domeniul sănătăţii conţine 17 legi, care pot fi aplicate însă numai după publicarea în Monitorul Oficial a normelor metodologice. Va fi momentul în care va intra în vigoare şi controversata taxă pe viciu.

Ministerul Sănătăţii susţine că prin aplicarea acestei taxe statul va obţine bani pentru investiţii în infrastructura sistemului sanitar public, dar şi pentru finanţarea programelor naţionale de sănătate. Taxa pe viciu va fi colectată de la producători, importatori şi de la cei care fac publicitate produselor din tutun şi alcool. Practic, povara cade pe umerii consumatorilor, pentru că mare parte din aceste taxe vor ajunge în preţul de vânzare. Astfel, un pachet de ţigări va fi cam cu 10.000 de lei mai scump, iar un litru de alcool pur cu 70.000 de lei. Cei care câştigă din publicitate la produse din tutun şi alcool vor plăti şi ei o taxă de 12 procente, după deducerea TVA.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, susţine că introducerea taxei pe viciu ar putea duce la creşterea inflaţiei. Şi analiştii economici contestă taxa. Ei argumentează că produsele din alcool şi tutun au obţinut o amânare în aplicarea accizei minime impuse de UE, pe motiv că nu pot suporta o asemenea povară fiscală. În viitorul apropiat, Uniunea Europeană va solicita totuşi o majorare a accizelor la tutun şi alcool, până la atingerea cotei minime prevăzute în legislaţia comunitară. Asta înseamnă că, de la 1 iulie, Ministerul Finanţelor va creşte şi acciza pentru ţigarete cu aproximativ 25%, ceea ce va duce la o nouă scumpire.

Scumpirea poate descuraja consumul de alcool şi tutun

Mulţi fumători declară că ar vrea să se lase de fumat, iar nu puţini susţin că o vor face „la momentul potrivit”. Un sondaj realizat ieri printre târgujieni arată că pentru mulţi momentul potrivit va fi dat de această scumpire. „Eu fumez un pachet şi jumătate de ţigări pe zi, aşa că oricum cheltuiam 50.000 de lei, ceea ce înseamnă un milion şi jumătate de lei pe lună. Este foarte mult, cam o treime din salariul meu, dar dacă se scumpesc, ar însemna să dau jumătate din ce câştig pe ţigări. Oricum mă gândeam să mă las, aşa că scumpirea asta îmi dă un imbold în acest sens”, a spus Dragoş Popescu, de 23 de ani, din Târgu Jiu.

Potrivit statisticilor, peste 40.000 de români mor în fiecare an din cauza cancerului pulmonar, având drept cauză consumul de tutun. Numărul acestora a crescut de la un an la altul, astfel încât măsura scumpirii tutunului, dacă ar fi urmată de o scădere a consumului, ar putea să ducă la o scădere a mortalităţii.

În ceea ce priveşte consumul de alcool, potrivit unor statistici neoficiale, date publicităţii de organizaţii neguvernamentale, în România sunt peste două milioane de alcoolici, adică persoane dependente de alcool. Consecinţele consumului de alcool nu se reflectă numai în starea de sănătate, spun specialiştii, ci provoacă probleme în familie, duce la violenţă, grad mare de infracţionalitate.

Luciana Cincă


Nici un spital din Gorj nu-şi va închide porţile

O comisie de evaluare formată din reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj a luat la „mână“ toate unităţile spitaliceşti din judeţul Gorj, pentru a fi evaluate. În urma verificărilor efectuate de comisia respectivă s-a constatat că nici o unitate spitalicească din judeţ nu se află pe punctul de a fi dizolvată, după cum susţine directorul executiv al DSP Gorj, Aristică Moroşanu.

Acesta a subliniat faptul că fişele de evaluare întocmite pentru fiecare spital în parte au fost transmise Ministerului Sănătăţii, conform ordinului ministrului: „Toate spitalele din judeţ au fost evaluate de o comisie înfiinţată la nivelul direcţiei. Se urmăreşte în special depistarea atât a neregulilor cât şi a modului în care au fost gestionaţi banii. Din fişele de evaluare prezentate la minister s-a constatat că, până în momentul de faţă nici o unitate spitalicească nu se află în situaţia de a fi desfiinţată“.

Cât despre o eventuală transformare a unei unităţi spitaliceşti în unitate medico-socială nici nu încape vorbă, a mai spus Moroşanu, care a făcut cunoscut eşecul unei asemenea încercări la Turceni: „În Gorj nu există o astfel de unitate deşi a fost o încercare de creare la Turceni, însă primarul s-a opus vehement în momentul în care a auzit că trebuie să cotizeze cu bani şi nu puţini“. În perioada acestui an, va fi, după cum declară Moroşanu, anul adevărului, iar cei care nu vor drămui puţinii bani veniţi pe serviciile medicale se vor afla la finele acestui an, în situaţia de a închide porţile spitalului sau a unor secţii.

Rodica ISTRATIE

:: home :: contact ::
© 2006 B.B. - Toate drepturile rezervate.
webmaster