Asociația Părinților și Elevilor din România cere demiterea profesorului care i-a pus pe elevi să se pălmuiască

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj a deschis, vineri, o anchetă, după ce într-o postare pe internet apar imagini cu doi elevi de la o şcoală din localitatea Stoina, care se lovesc reciproc la îndemnul profesorului cu care aveau ore. Incidentul a iscat numeroase discuţii atât în rândul părinţilor, cât şi în rândul autorităţilor responsabile să lămurească toate detaliile acestui eveniment.

 

Filmarea cu cei doi elevi din localitatea Stoina, care se lovesc reciproc în timpul orei de sport, fiind încurajaţi chiar de către profesorul de Educaţie Fizică, Constantin Constantinescu, a stârnit numeroase controverse. Imediat după constatarea incidentului, o comisie constituită la nivelul ISJ s-a deplasat la faţa locului pentru a efectua cercetări amănunţite. „Categoric că nu a procedat corect, ca un cadru didactic. Nu e decizia cea mai bună pe care a luat-o. Profesorul a fost audiat și am vorbit cu toate cadrele didactice de acolo, din unitatea școlară din Stoina. Regretabil! Vom continua ancheta proprie şi probabil la sfârşit vom dispune ori un avertisment scris, ori o altă formă de sancţionare, ţinând cont că acesta este primul incident în care domnul profesor este implicat în peste 40 de activitate şi că, până acum, a fost apreciat de toată lumea”, a declarat Marius Badea, inspector şcolar general adjunct în cadrul ISJ Gorj.

Aşteaptă să iasă la pensie

Profesorul Constantin Constantinescu (63 ani – n.red.) mai are foarte puţin până la pensie și spune că nu a avut probleme de-a lungul carierei. ,,Am intrat în clasă la oră și i-am găsit bătându-se, nu știu de ce. Atunci le-am spus că nu e frumos să se bată așa, le-am spus în glumă că bătaia e bună să fie egală. Nu a fost o bătaie reală, se vede și pe internet că ei râd. A fost o glumă de-a mea, de prost gust, pe care am făcut-o și o regret din tot sufletul”, a spus profesorul. ,,Anul ăsta ies la pensie. Nu ştiu ce m-a îndemnat să-i pun să facă prostia asta, dar pentru mine important este că nimeni, nici elevii, nici părinţii nu consideră că am fost violent cu ei, motiv pentru care nici nu depun vreo plângere la Poliţie sau altundeva. Desigur că am fost luat la întrebări, dar o să suport consecinţele. Am 43 de ani de când sunt profesor, nu am avut probleme niciodată”, a completat acesta.

Se cer măsuri drastice

Mihaela Gună, președintele Asociației Părinților și Elevilor din Învățământul Preuniversitar din România, cere măsuri drastice: „Sumbru exercițiul pe care îl fac la ora de educație fizică! Este inacceptabil și sper că se va face o anchetă serioasă în acest caz. Profesorul va trebui să dea socoteală și mă întreb dacă va mai avea ce căuta în învățământ. Noi încercăm să eradicăm violența în școală și nu putem tolera ca un profesor să promoveze violența. Cred că ar fi trebuit ca cei din conducerea unității școlare să fi intervenit imediat, să fi luat măsuri, să nu se fi ajuns la bătaie în clasă. Sper să fie luate măsuri drastice. Este prima dată în experiența mea când un cadru didactic îi pune pe elevi să se pălmuiască! Niciodată nu am auzit așa ceva. De aceea cer măsuri drastice. Cazuri grave de violență în jurul școlii am avut, în școli nu am avut evenimente foarte grave”.

Categoria: Eveniment

Tags: , ,

Commentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. vai says:

    asociatia cauta sa si justifice si ea activitatea

    Thumb up 0 Thumb down 0

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad