Atenție! Nu citiți acest articol!

Siftilixt :-)

Nu am mai scris de mult. Tot aştept să îmbătrânesc. Fie eu sunt prizonierul unei lungi somnolențe, fie realitatea este un coşmar. Nu înţeleg nimic din ce se întâmplă în jurul meu, atât în imediata vecinătate, cât şi în plan naţional. Şi atunci, cum şi, mai ales, despre ce să scriu? Cu atât mai mult, de ce să mai scriu? Acest haos care ne hrăneşte azi este fructul copacilor pe care i-am plantat ieri. E, într-un fel, dacă vreţi, care aţi vrea, păstrând proporţiile, un fel de alt măr al lui Adam. Atunci, demult, când am gustat din fructul interzis am fost aruncaţi în această… experienţă necesară devenirii sau, după alţii, atunci s-a născut moartea. „S-a născut moartea?!”. Hm, interesant, dar pentru altceva. Acum, fructul la care facem referire nu ştiu nici ce simbolistică ar putea avea şi nici dacă ar putea avea vreun element de transcendență, fiindcă haosul ăsta e unul sintetic, nu este haosul din care s-a născut începutul cândva, dacă s-o fi născut. Mă tem că, mai degrabă, în firescul lucrului ar fi ca elementele componente ale acestui complex în care gravităm să fie ale descendenţei, fiindcă (nu-i aşa?), formele de nebunie (mai mari sau mai mici) a fiecăruia dintre noi împreună formează o nebunie pe care nici chiar haosul nu o mai poate ordona, pentru că (să mai glumim) are şi haosul mândria lui! Să dau exemple e o pierdere de vreme, căci ele se găsesc în fiecare dintre noi. În România asta, totul e altfel decât pare şi pare altfel decât e. Politica, sănătatea, justiţia sunt jocuri (fără nicio regulă) sinistre, la cacealma. Iată un exemplu: viitorul preşedinte al României nu va fi nici Ponta, nici Crin Antonescu şi, dacă nu mă credeţi, vă dau întâlnire în ziua alegerilor. Şi, dacă nu aş avea niciun argument, tot aş susţine această teorie, fie şi numai pentru faptul că e în natura lucrurilor la noi să se întâmple altfel decât e programat, altfel decât e previzibil. Dar cui îi pasă? Şi e normal să fie aşa, atâta timp cât pentru o proporţie înfiorătoare, fiecăruia dintre noi nu-i mai pasă de faptul că, pe fiecare zi ce trece, devine mai puţin, şi mai puţin, şi mai puţin om.

Categoria: Editorial

Tags:

Commentarii (6)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Elena says:

    Faptul de a sti sa descrii o realitate nu inseamna ca esti preocupat de aceasta realitate , inseamna talent . Apreciez talentul dar , cand acesta nu aduce schimbare , ramane inutil in fata realitatii descrise .

    Thumb up 3 Thumb down 1

  2. andra says:

    Sunt de acord cu ce a spus Elena! Si pentru ca domnul Cretu scria mai sus despre haos si mandria lui( a haosului), as vrea sa mai adaug ca inima unui om poate crea armonie si ordine intr-un haos. De astfel de oameni are nevoie societatea. De oameni inteligenti emotional, care sa empatizeze cu suferinta celor din jur. Cu capul poti castiga multe, dar nu vei trai, pentru ca viata creste numai in inima.

    P.S. Elena, tu ai inteles ce inseamna “siftilixt”? Eu nu. Dar am vazut ca e ceva de …ras.

    Thumb up 2 Thumb down 1

  3. Patriot says:

    Domnule Cretu,eu va sfatuiesc sa scrieti.De imbatranit,imbatranim oricum toti,fara a face ceva pentru asta!Dar,sa inteleg din articol ca,in imprevizibilul in care traim,predictibilitatea(singura,in tara asta)ca Ponta sau Antonescu sa fie viitorul Presedinte,v-arface fericit?
    Andra,perfect de acord!
    Elena,n-am inteles exact ce schimbare ti-ai dori?

    Thumb up 1 Thumb down 0

  4. inna says:

    Transmiti cititorului sensul puternic al autenticitatii noastre prezente, si o faci cu intreaga relevanta a omenescului,realitatea exterioara,cotidiana, din pacate, ne copleseste!Si totusi, sa imbatranim frumos!Zi buna tuturor!

    Thumb up 1 Thumb down 0

  5. Elena says:

    @ andra:
    Regret , in urma cu 100 de ani , singura limba straina care se invata (?) in scoala era cea a lui Dostoievski .

    Thumb up 1 Thumb down 2

  6. inna says:

    @ Elena:
    Aoleo….sa ne ajute Dumnezeu!Seara buna tuturor!

    Thumb up 1 Thumb down 0

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad