Averea administratorilor Olservmin, de neatins! Liderii USMO nu răspund material pentru insolvenţa firmei sindicale

Averea sindicaliştilor care au condus în ultimul timp falimentara SC Olservmin SRL e pusă la adăpost, după ce lichidatorul judiciar a decis că nimeni nu e vinovat de intrarea în insolvenţă a societăţii; astfel, orice potenţial culpabil este achitat, soarta şi ceasul rău fiind probabil de vină pentru faptul că prin firma sindicală bate vântul eşecului, iar angajaţii au rămas pe drumuri. Acelaşi lichidator este convins că administratorii pot repune societatea pe picioare, cu condiţia ca CE Oltenia să furnizeze contracte, o înţelegere care n-ar cere prea multă îndemânare din partea conducerii firmei şi nici prea multe eforturi, dacă administraţia companiei energetice s-ar dovedi îngăduitoare cu firma sindicatelor.

O insolvenţă pentru care nu e nimeni vinovat

Constantin Moşilă, Marin Golea, Gheorghe Etăgan, Constantin Ureche şi Dumitru Pîrvulescu (cu excepţia primului, toţi ceilalţi sindicalişti de frunte) au făcut parte din Consiliul de Administraţie al Olservmin, societate cu unic asociat – Uniunea Sindicatelor Miniere din Oltenia (USMO), iar acum pot respira uşuraţi, pot trăi cu conştiinţa împăcată, dar, mai ales, cu averea nealterată, după ce Siomax SPRL, lichidatorul judiciar al societăţii, a lămurit lucrurile cu privire la intrarea în insolvenţă.
Lichidatorul a depus, la ultimul termen de judecată a dosarului de insolvenţă, raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la actuala situaţie a firmei sindicale, urmând ca în acelaşi act să se indice şi persoanele responsabile.
În raportul amintit, vinovaţii sunt fără vină, astfel că: „În urma analizei activităţii Olservmin, lichidatorul nu a depistat fapte ce ar putea fi imputabile membrilor organelor de conducere privind: folosirea bunurilor sau creditelor societăţii în interes personal; efectuarea de acte de comerţ în interes personal; deturnarea sau ascunderea unei părţi din activul firmei; folosirea de mijloace ruinătoare pentru a procura fonduri”.
Într-o astfel de situaţie nu se mai poate atrage răspunderea materială a niciunuia dintre membrii conducerii, atâta timp cât nimeni nu este vinovat. Cu toate astea, este imposibil să nu te întrebi cine este totuşi de vină pentru cesiunea de creanţe în valoare de 98.000 de lei, efectuată în anul 2010, către Tursind Min SRL, administrată de către partenera lui Marin Condescu, Mădălina Berbecel?  Această sumă reprezintă 15% din datoria pe care o are acum Olservmin la bugetul de stat, respectiva datorie contribuind la declararea stării sale de insolvenţă. Din aceşti bani, doar 10.000 de lei s-au întors în contul Olservmin.
În aceste condiţii, este curios faptul că pe nimeni n-a interesat un eventual vinovat în povestea ce-l are protagonist pe Pompiliu Popete, fostul director al firmei, şi cei 47.000 de lei cu care figurează ca datornic la Olservmin. Conform actelor, el ar fi primit aceşti bani de la societate, urmând să-i înapoieze, moment în care, spun surse oficiale, ar fi declarat că el n-a văzut niciun ban, tot Marin Condescu fiind cel care i-a încasat. Lichidatorul nu a putut încadra aceste şiretlicuri financiare nici la deturnare şi nici la folosirea de mijloace ruinătoare, ori nu a ştiut despre ele.

CEO, salvatorul Olservmin

După ce a stabilit că nimeni nu va răspunde material pentru vreo greşeală ce a dus la insolvenţa Olservmin, lichidatorul judiciar s-a arătat optimist cu privire la soarta societăţii considerând că: „Poate fi întocmit un plan de reorganizare, de către administratori, în baza contractelor de prestări servicii ce vor fi încheiate în principal cu CEO”. Un plan desăvârşit, de altfel, dar cu o hibă majoră, pentru că CEO refuză de mult să mai servească contracte firmei sindicale.  Până când administratorii salvatori vor concepe planul eliberator de insolvenţă, maşinile unităţii sunt puse sub sechestru de către ANAF în baza datoriilor către stat. Un Cielo, o Dacia Double, un Ford Focus, Ford Max şi o Skoda Octavia, a căror valoare este de 177.500 de lei, sunt la dispoziţia Finanţelor, fiind, în cele din urmă, probabil, scoase la vânzare.

Moşilă, fără Tiguan

Directorul Olservmin, Constantin Moşilă, este pe punctul de a trăi o umilinţă de nedescris pentru că, la maşina sa de serviciu, un VW Tiguan, la care i-a pus chiar numărul MOS, deşi n-a venit cu ea de acasă, nu s-au mai plătit ratele, aşa că Porsche Leasing s-a înscris la masa credală pentru suma de 12.489 de lei. Contractul pentru achiziţionarea maşinii a fost încheiat în 2010 pentru suma de 34.837 de lei.

Categoria: Dezvăluiri

Tags: , , , , , ,

Commentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. gheorghe says:

    Politia sa se autosesizeze si sa dispuna o expertiza in actele contabile care sa stabileasca prejudiciul real pentru ca sursele spun ca se luau sute de milioane di casiewrie fara sa se mai justifice si se treceau direct pe costuri.

    Thumb up 4 Thumb down 0

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad