Azi copii, mâine cetățeni!

Asociația de Tineret pentru Dezvoltare Umană Gorj va implementa, în perioada 01 septembrie 2013 – 28 februarie 2014, proiectul „Azi, copii, mâine, cetățeni!”, finanţat de către Comisia Europeană, prin programul „Tineret în acţiune”, acţiunea „Tineri pentru Europa”, sub-acţiunea 1.2. „Iniţiative ale tinerilor”, în cadrul Apelului lansat de către ANPCDEFP, la 1 mai 2013.

Asociația de Tineret pentru Dezvoltare Umană Gorj, în calitate de promotor al proiectului menţionat, va fi sprijinită, în derularea activităţilor, de către cei doi parteneri ai săi, Primăria Orașului Rovinari și Școala Gimnazială Nr. 1 Rovinari. Tema proiectului o reprezintă informarea tinerilor, de către tineri, asupra unor teme de interes general, în vederea dezvoltării personale și sociale a tuturor participanților implicaţi. Câteva dintre obiectivele proiectului sunt dezvoltarea personală și socială a unui grup-ţintă de 25 de elevi, din cadrul Şcolii cu Gimnaziale Nr. 1 Rovinari, prin organizarea şi implementarea unor sesiuni de informare de interes general și european, utilizând metodele educației non-formale și realizarea unui studiu privind nevoile de dezvoltare socială și personală a adolescenților, prin aplicarea a 100 de chestionare, în rândul elevilor de clasele a VII-a și a VIII-a. Săptămâna trecută, a avut loc, la sediul Primăriei orașului Rovinari, întâlnirea de lansare a proiectului „Azi, copii, mâine, cetățeni!”. La eveniment au participat membrii echipei de proiect, reprezentanţi ai partenerilor (angajaţi ai primăriei, consilieri locali, elevi din grupul-ţintă desemnat în cadrul sesiunilor de informare), invitaţi din comunitatea locală.

Categoria: Actualitate

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad