Bolile ţi se citesc în ochi

Iridologia nu este o practică bazată pe ghicit sau pe magie, ci este o ştiinţă care studiază, încă din antichitate, harta irisului. Prin această metodă poţi descoperi cauza dereglărilor din organism şi poţi preveni dezvoltarea complicaţiilor la alte boli deja existente.

Studiul irisului

Prin iridologie se studiază irisul, mai precis se analizează culoarea lui, structura, petele toxice de pe suprafaţa irisului şi pe cele pigmentare, lacunele. De asemenea, sunt studiate forma, diametrul, deplasarea şi eventualele deformări ale pupilei. Sclerotica este şi ea analizată şi se urmăresc aspectul culorii şi prezenţa vaselor de sânge. În funcţie de structura, culoarea şi diferitele marcaje ale irisului, dar şi de aspectul pupilei se obţin informaţii despre predispoziţia spre anumite boli, despre rezisţenta organsmului la diferite agresiuni şi reactivitatea individuală, precum şi despre capacitatea de recuperare după o boală, dar şi diversele tulburări funcţionale şi organice ale organelor. Nu în ultimul rând, prin scanarea irisului poate fi stabilită starea generală psihoemoţională. Tendinţa spre anxietate şi depresia pot fi descoperite cu uşurinţă cu ajutorul iridologiei.

Identifică predispoziţiile genetice

Prin scanarea irisului se poate obţine un răspuns de înaltă precizie cu privire la predispoziţiile deja cunoscute sau suspectate din corp. Mai mult, se poate descoperi unde există zone mai sensibile în corp şi se recomandă măsuri speciale pentru a întări zonele vulnerabile.

Cine se poate adresa unui iridolog

Această metodă nu are contraindicaţii şi pot beneficia de procedură atât persoanele sănătoase, cât şi cele cu diferite afecţiuni. Persoanele sănătoase care doresc să li se evalueze starea de sănătate trebuie să ştie că prin această metodă pot preveni dezvoltarea anumitor boli la care nu ştiau că au predispoziţie, dar care pot fi în starea latentă şi asimptomatice. Un iridolog va şti să explice ce e de făcut pentru menţinerea sănătăţii la cote maxime. Pentru a doua categorie de persoane, cele care suferă de diferite afecţiuni, în special de boli cronice sau degenerative, se recomandă adoptarea unui stil de viaţă sănătos şi a unor terapii cu plante şi produse apicole, care împiedică evoluţia bolii sau apariţia complicaţiilor. La un consult iridologic nu e nevoie de echipament special. Procedura nu este invazivă, nu are contraindicaţii sau efecte adverse şi poate fi efectuată de oricine, inclusive de persoane în vârstă, copii şi femei însărcinate.

Poţi afla şi dieta cu care să slăbeşti

Iridologia este o metodă deosebit de eficientă în profilaxie, deoarece pacientul poate primi recomandări utile referitoare la alimentaţie, mai ales dacă doreşte să slăbească, la hidratare, mişcare fizică în funcţie de predispoziţiile şi tulburările prezente la nivelul irisului. Medicul poate prescrie, alături de dietă şi o terapie naturistă adecvată, dar şi şedinţe de acupunctură, masaj şi reflexoterapie, gimnastică de întreţinere şi kinetoterapie. De asemenea, medicul iridolog poate recomanda aprofundarea problemelor depistate, prin investigaţii paraclinice şi de laborator complementare, spre exemplu analize de sânge, ecografie. Preţul unei consultaţii este de 100 de lei. În acest preţ intră şi o scanare biorezonanţă, scanare iris, întocmirea unei diete personalizate asociate unui tratament naturist.
www.clicksanatate.ro

Categoria: Sănătate

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad