Burlan şi Braia, la judecată cu CEO. Foştii şefi ai UMC Peşteana invocă abuzuri ale Directoratului şi înlocuirea pe criterii politice

Numirile pe alte principii decât cele de performanţă şi interesele de castă înseamnă mărirea unor personaje cocoţate în funcţii de conducere atunci când susţinătorii lor sunt pe val şi căderea în derizoriu când vine momentul schimbării. În cadrul CE Oltenia, astfel de poveşti se repetă la infinit şi, din păcate, costă bani, plătiţi, de fiecare dată, din bugetul companiei. Toţi cei care rămân fără posturile confortabile pe care le-au deţinut acţionează complexul în judecată şi de fiecare dată magistraţii le acordă, conform legii, compensaţii satisfăcătoare. Acum e rândul a doi foşti directori să se războiască cu unităţile în care au fost cândva pioni principali şi să ceară despăgubiri, mai ales că unul dintre ei se consideră victimă politică.

 

Revocarea lui Burlan, avizată de Cosmin Popescu

Decizia de revocare din funcţia de inginer şef mecanic la UMC Peşteana a lui Daniel Burlan a fost semnată de patru directori din Divizia Minieră şi a fost vizată de legalitate de către fostul său coleg din PDL, Cosmin Popescu, jurist în cadrul CE Oltenia, acum fiind apropiat al PSD.

Burlan, dat afară pentru că a periclitat activitatea UMC Peşteana

Detronarea din funcţia de director al SNLO l-a plasat pe Daniel Burlan, după câteva luni de zile, în mijlocul muncitorimii pe un post de inginer şef mecanic la UMC Peşteana, post care, pare să-l fi mulţumit pe cel care o lungă perioadă de timp, a privit mulţimea de la înălţimea statutului său de mare şef al mineritului. Traiul tihnit al lui Burlan a fost însă tulburat, în luna iunie, de o decizie a Directoratului CE Oltenia, care a dispus revocarea sa din funcţie din cauza protestului pe care minerii l-au organizat în municipiu. Daniel Burlan a fost pus la dispoziţia Diviziei Miniere, „ca urmare a aprobării unor cereri de concediu de odihnă personalului UMC Peşteana, fapt ce a periclitat buna desfăşurarea a activităţii societăţii”.
Cu alte cuvinte, fostul director al SNLO a dat liber minerilor să participe la protestul organizat pe 30 mai, de către Federaţia Naţională Mine Energie, la Târgu-Jiu. Concluziile la care au ajuns mai marii companiei energetice şi pe care se bazează revocarea lui Burlan sunt contrazise de către un raport întocmit, cu o zi înainte de protest, de către o comisie numită de directorul Diviziei Miniere şi care concluzionează: „Activitatea de producţie s-a desfăşurat în condiţii normale şi de siguranţă”. Din comisia respectivă au făcut parte câţiva şefi din SDM, anume Constantin Lăzăroiu, director Resurse Umane; Matyas Moise, şeful Direcţiei de Producţie; Alin Bădescu, directorul Direcţiei Tehnice; Ionela Gheju, consilier juridic, şi Gheorghe Dogaru, inginer Serviciul organizare şi normare.

Revocarea a încălcat Codul Muncii

Un astfel de raport ar putea constitui un plus în procesul pe care Daniel Burlan l-a intentat CEO, în urmă cu două săptămâni, pentru faptul că l-a revocat din funcţie.
În decizia dată, Directoratul CEO spune că oricum Burlan se afla într-o perioadă de probă începută la data de 8 aprilie, aşa că postul său nu era bătut în cuie. Teoria Directoratului este combătută de acesta, în acţiunea depusă la tribunal, cu argumentul că: „nu corespunde realităţii deoarece pe parcursul funcţiilor deţinute am ocupat posturi superioare ori similare celei de inginer mecanic”, dovedind astfel că perioada de probă nu se justifica.
Fostul director al SNLO consideră că decizia administraţiei CEO este nelegală şi netemeinică şi susţine că aceasta nu conţine temeiurile care au stat la baza emiterii sale, cerând judecătorilor să o anuleze şi să-l repună în funcţie, dar şi să oblige compania să-i plătească despăgubiri egale cu salariile aferente postului, indexate, majorate şi reactualizate.
Daniel Burlan crede că înlăturarea sa din postul de inginer şef mecanic este un caz tipic de modificare unilaterală a contractului individual de muncă, lucru care contravine Codului Muncii.

Braia, schimbat din considerente politice

Alexandru Braia, fost director al UMC Peşteana, este o altă victimă a aceleiaşi decizii a Directoratului CE Oltenia, care l-a revocat din funcţie din motivele invocate şi în cazul lui Daniel Burlan. În acţiunea de la tribunal, Braia este mai categoric decât colegul său de suferinţă şi subliniază că: „Am fost înlocuit strict pe criterii politice, în niciun caz profesionale. CEO a procedat în contradicţie cu prevederile legale, unilateral, la retrogradări succesive din funcţie, diminuări drastice ale salariului şi stabilirea abuzivă a unor perioade de probă care nu se justifică”. Fostul director de la Peşteana cere instanţei anularea hotărârii Directoratului CEO şi repunerea sa în funcţie. De menţionat că printr-o decizie a Diviziei Miniere, acesta urma să fie încadrat în postul de şef Birou Prevenire, Protecţie, Securitate şi Sănătate în Muncă, însă după revenirea sa din concediu medical.

Categoria: Dezvăluiri

Tags: , , ,

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad