Campioni la chiulit: peste 50.000 de absențe în doar 2 săptămâni

Elevii gorjeni sunt campioni atunci când vine vorba de chiulit. Aceștia au reușit să adune zeci de mii de absențe în primele două săptămâni de școală. Se pare că, pentru o parte dintre elevii din județul Gorj, școala nu reprezintă o prioritate, iar acest lucru este dovedit de numărul foarte mare de absențe înregistrate lunar de către instituțiile de învățământ din județ.

 

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Gorj, cei aproximativ 60.000 de elevi gorjeni au acumulat un număr total de 50.433 de absențe în primele două săptămâni de școală, respectiv de pe data de 16 septembrie până pe data de 30 septembrie, doar 20.921 dintre acestea fiind motivate.,,Până la sfârșitul lunii septembrie am înregistrat un număr de 50.433 de absențe la nivelul județului Gorj. Dintre acestea, 20.921 sunt absențe motivate. Elevii care absentează riscă să fie sancționați: fie cu scăderea notei la purtare, fie prin tăierea burselor sociale de care beneficiază”, a spus Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj.

Au rămas fără alocații suplimentare

Cei care obișnuiesc să absenteze riscă să fie sancționați prin scăderea notei la purtare sau să piardă bursele sociale de care unii dintre ei beneficiază. Așa s-a întâmplat și în cazul a 250 de elevi din instituțiile de învățământ din județul Gorj, cărora le-a fost oprită alocația suplimentară pe care o primesc din partea statului elevii care provin din familii cu o situație financiară precară. Potrivit legii în vigoare, elevii cu venituri mici pot primi din partea statului o sumă cuprinsă între 30 și 200 de lei ca alocație suplimentară. Singura condiție pentru a beneficia de acest ajutor este ca numărul de absențe de la școală să nu fie mai mare de 20 de absențe pe semestru.

Categoria: Social

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad