Capitulare (şi o revelaţie) sindicală

Nu ştiu ce s-a întâmplat exact la şedinţa de ieri a sindicatelor şi administraţiei CEO, dar liderii au ieşit în presă cu declaraţii surprinzătoare. Seamănă a dezarmare, urmată de o capitulare a liderilor din FNME. Este posibil ca aceştia să-şi fi epuizat toate „gloanţele”, pentru că au declarat presei că „duşmanii de clasă” nu mai sunt la Gorj, ci la Bucureşti. Fie au vrut să-i scutească pe cei peste 18.000 de salariaţi ai companiei de un stres inutil generat de conflictul cu administraţia (o bătălie pentru funcţii, contracte pe banii companiei, firme de turism… sindical, tichete, clase de salarizare etc.), fie au înţeles că trebuie să se debaraseze de năravurile de până acum. Probabil au ajuns la concluzia că nu au de ales decât să facă un pas înapoi. Cert este că Marin Golea, de exemplu, „s-a edificat”, în sensul că protestele pe care le pregăteşte federaţia nu vor mai avea loc la Gorj, fiindcă „vinovaţii sunt la Bucureşti”. Probabil a avut o revelaţie, deci nu o să mai insist pe această temă.

O situaţie guvernamentală de speriat… un paradox naţional, o realitate de-ţi vine să verşi, „viaţa ca o curvă” sau  două ştiri care ţi se-nfig şi-ţi fac şi cărare-n minte – urmează un val de disponibilizări. Mai exact, vreo şapte mii de oameni din ţară se vor trezi fără slujbă. În acelaşi timp,Videanu primeşte o veste. El, un capitalist excelent în vremurile noastre, un muşteriu (milionar) al afacerilor pe banii naţiunii, va fi despăgubit de …stat (!) cu 103.000 de euro. Bietul expropiat! Fără să vrea s-a împroprietărit fix în Chiajna, pe mijlocul variantei de ocolire a Bucureştiului. Va fi despăgubit de către stat, prin firma lui, Titan- Mar…

Categoria: Editorial

Tags:

Commentarii (2)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Elena says:

    De 23 de ani tara asta este spoliata si vanduta la pret de solduri . Este suficient sa privim in jur si ne umplem de greata . Dar cel mai mare rau care ni s-a produs este propria resemnare .

    Thumb up 1 Thumb down 0

  2. M.C.H. says:

    @ Elena:
    Simt ca e o cauza pierduta.Este prea tarziu pentru noi chiar dacă ne-am trezi acum din letargia națională
    As vrea sa cititi ceva foarte interesant…

    http://www.cotidianul.ro/romania-o-tara-de-vanzare-la-pret-redus-218184/

    Thumb up 1 Thumb down 0

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad