Cârciumaru, atacat la televizor – Condescu protestează!

-Ponta, lingușit de Marin Condescu

Primarul Florin Târgu Jiu a fost subiectul unei emisiuni „Dosar de politician”, la Realitatea TV. Pe scurt, Silviu Mănăstire i-a reproșat politicianului Florin Cârciumaru că nu-l lasă pe managerul CEO Laurențiu Ciurel, „ce vrea să scoată mizeriile la lumină”, să-l demită pe Marin Condescu din fruntea CS Pandurii Târgu Jiu. Replica a venit însă, de la Marin Condescu, nu de la edilul orașului Târgu Jiu.

În comunicatul emis de biroul de presă al clubului, se anunță că „CS Pandurii Lignitul Tg.Jiu protestează faţă de acuzaţiile nefondate făcute de domnul Silviu Mănăstire în emisiunea de astăzi” Dosar de politician ” şi declară că, nu are nimic de ascuns faţă de organismele de specialitate ale statului şi în acest sens, a pus inclusiv la dispoziţia presei, toate documentele financiare privind activitatea şi finanţarea clubului. Clubul, în procesul de licenţiere necesar în fiecare an, a fost controlat de-a lungul timpului de către Ministerul Finanţelor, Garda Financiară şi comisiile de specialitate din cadrul Federaţiei Naţionale de Fotbal şi UEFA”.

Condescu invocă „pacea socială” și aduce mulțumiri lui Victor Ponta

În comunicatul de presă, apar și mulțumiri aduse premierului Ponta și primarului Cârciumaru, după ce Marin Condescu transmite că acuzațiile aduse de Silviu Mănăstire sunt „grave, nefondate şi neconforme cu realitatea”.
Iată ce mai comunică CS Pandurii: „Preşedintele Marin Condescu conduce activitatea clubului din anul 2004, când echipa retrogradase în Divizia C, şi până astăzi când joacă în Cupele Europene şi este vicecampioana României.
Investiţiile în centrele de copii, juniori şi seniori au dus ca acest club să dea echipei naţionale în ultimii ani un număr de 7 jucători. Contribuţia unităţilor din minerit, energie şi a sindicatelor au fost făcute ca o responsabilitate socială pe care o avem faţă de comunităţile din zonele miniere. Primarul municipiului Tg.Jiu, domnul Florin Cîrciumaru, Consiliul Local Tg.Jiu, Consiliul Judeţean Gorj,Prefectura judeţului Gorj şi premierul României, domnul Victor Ponta, încă din 2006 când a devenit deputat de Gorj, au avut un rol determinant în atingerea performanţelor sportive în fotbal, handbal, baschet la nivelul judeţului Gorj. Domnul primar Florin Cîrciumaru şi premierul Victor Ponta nu sunt decât de partea adevărului şi a realităţii obiective şi nepartinice prin care s-a desfăşurat această activitate, fapt pentru care le mulţumim. Este păcat ca acum, când suntem angrenaţi în performanţe pe plan internaţional, pe plan naţional fiind deja vicecampioni, s-a pornit o campanie de denigrare a unei activităţi care nu face nimic nelegal , dar care aduce pace socială în regiune şi performanţe sportului românesc.

Categoria: Politică

Tags: , , ,

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad