Cârciumaru îl trage de urechi pe Răuț

Primarul Municipiului Târgu-Jiu  îi critică pe cei care creează o atmosferă neprielnică în jurul echipei de fotbal Pandurii.

Cunoscut ca fiind unul dintre cei mai înfocați suporteri ai pandurilor, primarul Florin Cârciumaru reacționează după ce, în presa locală, directorul de Resurse Umane din cadrul Complexului Energetic Oltenia a declarat că, pe data de 17 iulie, acționarii Clubului Pandurii au făcut o ședință pe ascuns, la care nu a fost chemat și reprezentantul CEO din AGA al clubului gorjean. „Consider că documentele solicitate de conducerea Complexului Energetic Oltenia au fost puse la dispoziție de către conducerea clubului Pandurii. Trebuie să fie transparență totală la nivelul conducerii executive a echipei de fotbal pentru că fiecare acționar contribuie cu câte ceva ca echipa orașului Târgu-Jiu să nu ducă lipsă de nimic pentru a juca un fotbal care să ne facă mândri. La ședințele din Adunarea Generală a acționarilor nu trebuie să fie prezenți întotdeauna toți acționarii pentru că fiecare dintre noi mai avem și alte activități. Nu se face pe ascuns absolut nimic la Pandurii. Cred că a venit timpul ca și domnul Ion Răuț, și toți cei care înveninează atmosfera în jurul echipei de fotbal, să termine cu declarațiile care nu sunt deloc constructive pentru binele echipei de fotbal”, declară Florin Cârciumaru. Edilul spune încă o dată că nu sunt motive pentru schimbarea președintelui Marin Condescu din fruntea clubului Pandurii. „Îmi menţin punctul de vedere că actualul preşedinte al clubului nu trebuie schimbat”, spune președintele Partidului Social Democrat Gorj, Florin Cârciumaru.

Categoria: Politică

Tags:

Commentarii (3)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. pl says:

    Carciumare!!! lasa dracu fotbalu’ si vezi de oras ca nu mor cetatenii dupa fotbal! Ia-ti mana de pe jigodii ca altfel o sa ajungi acolo unde o sa ajunga acestia!

    Thumb up 1 Thumb down 0

  2. Cineva says:

    Domnule Carciumaru, domnule Primar, linistiti-l pe cretinul, nesimtitul, libidinosul si pacatosul asta de militian comunist, de tortionar mizerabil care nu se mai linisteste si pute ca un sconcs ???!!! Isi baga nasul oriunde nu-i de nasul lui. Un dobitoc obraznic. Nimeni din organele abilitate in acest sens nu se sesizeaza ??? Acum, vorbeste gura targului, ca mai este si mason. Halal masonerie cu indivizi din astia de cea mai joasa speta ! Dar…avem ceea ce meritam la CEO ! O veni si vremea cand vor plati si specia asta de indivizi. Doamne ajuta sa vina cat mai repede ! Si se pare ca Dumnezeu a ascultat .

    Thumb up 0 Thumb down 0

  3. CONDEI ESCU says:

    @ pl:
    Adica sa-si vada de bodega lui?Adica de betonul din centru ca s-a luat vacsuiala pe ăncaltamintea pietonilor si acum a inceput marea vacsuiala .Dracu a mai auzit ca betonul se da cu vacsuiala + lac ,pentru a nu se freca de încaltzamintea pietonilor .Dar cum se vede lacul se ia și monser spoieste altul .

    Thumb up 0 Thumb down 0

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad