Câştigul salarial mediu a scăzut în iunie. Care sunt domeniile cu cele mai accelerate scăderi ale veniturilor

Câştigul salarial mediu a scăzut în iunie, faţă de luna precedentă, cu 5 lei (0,3%), la 1.606 lei net, cele mai mari câştiguri fiind înregistrate în extracţia petrolului şi a gazelor naturale (4,049 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante – 880 lei, potrivit datelor anunţate marţi de INS.,,În luna iunie 2013, nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat, în aproape egală măsură, atât creşteri cât şi scăderi faţă de luna precedentă. Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna mai 2013 din sectorul economic s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime pentru performanţă), sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă), dar şi realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net se datorează şi disponibilizărilor de salariaţi cu câştiguri salariale mici, în unele activităţi economice”, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Categoria: Ultima oră

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad