Cât de bine îţi cunoşti iubitul? Orice femeie ar trebui să ştie lucrurile acestea

Odată cu evoluţia relaţiei de cuplu, ajungi să îţi cunoşti partenerul tot mai bine. Ştii cel îl bucură, ce îl frustrează şi cum îl poţi surprinde de fiecare dată. Toate aceste detalii pe care le ştii despre el vă apropie, însă cât de bine ai ajuns să îl ştii în doar câţiva ani?

Care este visul lui
Este simplu să vă prindeţi în discuţiile de zi cu zi, dar specialiştii spun că cuplurile fericite vorbesc şi despre visele şi speranţele fiecăruia. Nu trebuie să-l întrebi mereu unde se vede în viitor, însă din când în când puteţi purta astfel de discuţii. Află care este cartea sa favorită, la ce loc de muncă se vede în viitor, apoi povesteşte-i şi despre dorinţele tale. Astfel puteţi creşte împreună.

Când este nefericit cu viaţa voastră sexuală
Bărbaţii nu prea vorbesc despre ceea ce simt, de aceea tu trebuie să fii atentă la semnalele pe care ţi le dă. Dacă de obicei te săruta într-un fel anume ca să-ţi spună că vrea să faceţi sex, iar în ultima vreme nu s-a mai întâmplat asta, ar fi cazul să readuci pasiunea între voi. Plănuieşte activităţi noi pe care să le puteţi face împreună – puteţi merge la diferite cursuri, puteţi face voluntariat împreună şi aşa mai departe. În acest fel vă puteţi apropia din nou.

Ce îl scoate din sărite
Orice femeie ar trebui să ştie ce subiecte să evite dacă nu vrea să îşi enerveze soţul sau iubitul. Fie că vorbeşti într-un anume fel de părinţii lui sau de modul în care îşi administrează banii, trebuie să fii mai atentă când trebuie să deschizi unul dintre subiectele delicate. Găseşte momentul potrivit, spune-i că nu vrei să îl superi, însă este important să discutaţi anume lucru – apoi căutaţi împreună o soluţie.

Când are nevoie de spaţiu personal
O femeie se poate apropia mai uşor de bărbatul său prin comunicare, însă pentru ei nu este la fel de uşor. Cele mai multe femei ar vrea să creeze acest sentiment de intimitate de cum se întâlnesc cu iubitul, după ziua de lucru, însă bărbaţii tocmai atunci au nevoie de un pic de spaţiu personal ca să se liniştească. Acordă-i câteva minute, oferă-i spaţiul de care are nevoie când simţi că vrea acest lucru.

Când cearta este bună sau când nu ajunge nicăieri
Întotdeauna vor exista discuţii în cupluri, chiar şi în cele mai fericite. Şi există o cale bună de ceartă şi una greşită. De exemplu, cercetorii au descoperit că în certurile în care se ţipă, cuplul ajunge de cele mai multe ori la despărţire sau divorţ. În plus, dacă este vorba de un subiect important, trebuie să găsiţi momentul potrivit – să nu fiţi obosiţi, înfometaţi sau cu mintea în altă parte.

Categoria: Despre sex

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad