Ce sport alegi dacă ai problemele de sănătate

Cele mai multe boli cronice nu contraindică practicarea unei activităţi fizice. Dimpotrivă, un sport adaptat în funcţie de problemele de sănătate, atunci când este însoţit de tratamentul de fond, aduce numeroase beneficii atât pe plan fizic, cât şi psihic.

Alergarea normalizează tensiunea

Persoanelor cu hipertensiune uşoară şi moderată le este indicat sportul, acesta făcând parte chiar din planul de tratament. Totuşi, înainte de a practica un sport, cere mai întâi sfatul medicului, mai ales dacă iei medicamente de tensiune. „Recomandările privind practicarea activităţii fizice, educaţiei fizice şi sportului le face medicul cardiolog, după un consult medical amănunţit clinic, paraclic şi prin testul de efort”, recomandă Denis Păduraru, medic primar medicină sportivă. Alergarea este recomandată hipertensivilor deoarece ajută la reglarea activităţii cardiace şi a tensiunii arteriale, prin redistribuirea volumului mare al sângelui către muşchii aflaţi în efort. Persoanele cu hipertensiune pot face zilnic 60 de minute de mişcare lejeră (mers pe jos), 45 de minute de activitate moderată (înot) sau 30 de minute de activitate intensă (jogging).

Înotul, ideal pentru astmatici

În ciuda ideii preconcepute, sportul este recomandat persoanelor cu astm bronşic, însă orice efort fizic trebuie adaptat în funcţie de starea respiratorie a bolnavului. „Sportivul care suferă de astm bronşic necomplicat poate practica sportul chiar de mare performanţă. Sunt multe exemple pe plan internaţional. Nu există acum restricţii privind acest aspect. Indicaţii în acest sens: înotul şi sporturile de anduranţă în special”, precizează medicul Denis Păduraru. Programul sportiv al astmaticului trebuie să includă şi încălzirea, pentru că efortul fizic început brusc poate declanşa o criză de astm. Înotul creşte capacitatea respiratorie în urma solicitării muşchilor toracici. Cu 10-15 minute înainte de începerea activităţii sportive, astmaticul trebuie să inhaleze profilactic un bronhodilatator, care trebuie păstrat la îndemână în cazul unei eventuale crize. Se va evita activitatea sportivă când aerul este uscat şi rece. Sunt contraindicate sporturile care implică un efort fizic prea mare sau cele care produc hiperventilaţie, precum aerobicul, echitaţia şi squash-ul.

Mersul cu bicicleta poate ţine glicemia sub control

Activităţile fizice aduc beneficii şi bolnavilor de diabet, pentru că scad nivelul glicemiei. Totuşi, trebuie avută grijă în ceea ce priveşte intensitatea efortului fizic practicat şi durata lui, pentru a nu se ajunge la hipoglicemie (scăderea nivelului zahărului din sânge). Mai ales persoanele vârstnice, care pot avea boli asociate, trebuie să consulte un medic, pentru un control general, fiind nevoie în unele cazuri şi de teste de efort. Printre cele mai potrivite activităţi sportive pentru diabetici sunt mersul cu bicicleta şi înotul, practicate câte 20-30 de minute, de trei-cinci ori pe săptămână. Este bine să se înceapă cu o şedinţă de încălzire de 10 minute. Înainte şi după efort, trebuie măsurată glicemia. Înotul aduce beneficii şi pentru persoanele cu dureri de spate, deoarece eliberează corpul de presiune. „Pentru bolile coloanei vertebrale se recomandă în general practicarea înotului pentru tonifierea musculaturii paravertebrale (de o parte şi de cealaltă a coloanei vertebrale)”, menţionează medicul Denis Păduraru. În bolile coloanei vertebrale trebuie evitate însă fotbalul, judo-ul, ridicarea de greutăţi şi handbalul.
Info: Persoanele cu exces de greutate sau obeze trebuie să combine efortul fizic cu reducerea aportului caloric. „Se recomandă 5 şedinţe de efort fizic aerob pe săptămână cu o durată a fiecărei şedinţe între 20-60 de minute”, precizează medicul Denis Păduraru.

www.clicksanatate.ro

Categoria: Sănătate

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad