Cea mai dotată gorjeancă vrea silicoane. Află despre cine este vorba

Este blondă, este frumoasă, este invidiată de multe femei și dorită de foarte mulți bărbați. Până în urmă cu un an a fost o femeie căsătorită, dar acest lucru nu a împiedicat-o să apară în ipostaze senzuale la televizor sau în revistele destinate bărbaților. A devenit cunoscută datorită unuia dintre cei mai mari oameni de televiziune din România, iar în prezent este implicată în numeroase proiecte din domeniul showbiz-ului. Roxana Ionescu este una dintre femeile pe care formele voluptoase cu care le-a înzestrat Mama Natură le-a ajutat  foarte mult în carieră.

Deşi este una dintre femeile cu sânii cei mai mari din România, gorjeanca Roxana Ionescu spune că se gândeşte serios la o operaţie de mărire a sânilor, pentru că a slăbit foarte mult, iar formele sale au avut de suferit din cauza acestui lucru. „Nu sunt împotriva operaţiilor estetice, dar toate la timpul lor. Am un mod de viaţă sănătos, mănânc la ore fixe şi cât se poate de corect, am renunţat la prăjeli, la combinaţii nocive şi la sucuri acidulate, am învăţat să gătesc mâncare uşoară, să înlocuiesc anumite ingrediente nesănătoase, ba chiar am inventat reţete de salate. Fac foarte mult sport şi merg la masaj”, a spus Roxana Ionescu.

Nu crede că există bărbatul perfect

În ceea ce privește bărbatul care la un moment dat ar putea să-i stea alături, gorjeanca spune că nu crede în ideea de bărbat perfect. „Nu mi-am programat nimic. Dacă urmează să întâlnesc pe cineva de care să mă îndrăgostesc atât de tare încât să încep o relaţie stabilă, foarte bine. Dacă nu, la fel de bine. Şi da, mă văd din nou mireasă şi îmi doresc să am un copil, pe care, indiferent de sex, îl voi iubi cu aceeaşi pasiune. Nu există bărbat perfect. Există, în schimb, un om pe pământul ăsta cu care poţi să ai atât de multe pasiuni şi puncte de vedere în comun, încât să te întrebi cum ai putut trăi atâta vreme fără să-l cunoşti. Cred în armonie, în abilitatea oamenilor de a comunica şi a se sfătui înainte de a lua o decizie. Am cunoscut o mulţime de oameni bogaţi şi absolut plictisiţi de familie şi am întâlnit şi persoane cu o viaţă modestă, dar care erau fericiţi că se au unul pe celălalt”, a spus Roxana pentru ziarul Click.

Categoria: Monden

Tags: , ,

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad