Centrul de Îngrijire și Asistență Dobrița, modernizat cu peste 3,4 milioane lei

Proiectul „Extindere și dotare Centrul de Îngrijire și Asistență” Dobrița a beneficiat de finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa Prioritară 3, prin Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud – Vest Oltenia, în calitate de Organism Intermediar. Bugetul total aprobat al proiectului a fost în sumă de 3.494.886,38 lei, din care finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene este de 2.303.096,63 lei, iar finanţarea nerambursabilă din partea Bugetului de Stat este de 352.238,31 lei, perioada de implementare a proiectului fiind de 38 luni de la semnarea contractului de finanţare.

Obiectivul general al proiectului a fost reprezentat de îmbunătăţirea calităţii infrastructurii serviciilor sociale şi ridicarea acestora la standarde europene în cadrul Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Dobriţa,  judeţul Gorj, cu impact direct asupra egalizării şanselor de acces al persoanelor  la servicii specifice de asistenţă medico-socială şi de îngrijire. Prin construirea noului pavilion, a fost realizat un număr de 50 de locuri de cazare, inclusiv grupuri sanitare aferente, respectiv 16 camere cu două paturi (suprafața utilă – 18,37 m.p.)  şi 6 camere cu trei paturi (suprafața utilă – 22,83 m.p.). De asemenea au fost create spații pentru activităţi şi servicii, după cum urmează: cabinet asistente – cu grup sanitar şi vestiar; cabinet infirmiere – cu grup sanitar şi vestiar; izolator pentru persoane cu boli contagioase; sala kinetoterapie şi masaj. Prin reorganizarea spațiilor existente în pavilionul A şi pavilionul B, vor fi amenajate alte spaţii necesare funcționării centrului rezidențial conform normelor în vigoare; va fi înfiinţat un nou serviciu social, „Centru de recuperare-reabilitare”, cu o capacitate de 11 locuri. A fost achiziționat mobilier saloane pentru beneficiari (12 paturi, 12 dulapuri, 12 noptiere, mese, scaune etc.), mobilier medical (cărucioare, mese instrumentar, suporturi pentru perfuzii etc.), mobilier sală de relaxare (3 canapele, 2 fotolii), mobilier sala de mese, frigidere, televizoare, precum şi alte produse / dotări necesare funcţionării centrului, în conformitate cu standardele specifice în domeniu.

Categoria: Eveniment

Tags: ,

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad