Centrul Iasomia, o nouă investiție pentru a preveni abandonul școlar și familial

Primăria Târgu-Jiu a finalizat realizarea Centrului Iasomia, pe care l-a inaugurat ieri. Centrul Iasomia este un proiect care va oferi servicii sociale primare pentru copiii cu vârste cuprinse între 7-14 ani, proveniţi din familii, care se află în situaţie de risc social din municipiul Târgu-Jiu, în vederea prevenirii abandonului şcolar şi familial.

Primăria Târgu-Jiu a creat acest centru social prin reabilitarea, modernizarea şi dotarea clădirii unei foste centrale termice de cartier din zona A. I. Cuza. Centrul Iasomia va oferi servicii pentru familii dezavantajate din punct de vedere social şi economic, a cărui misiune este de a preveni abandonul şi instituţionalizarea copiilor, prin asigurarea, pe timpul zilei, a unor activităţi de îngrijire, educaţie, recreere-socializare, consiliere, dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă, orientare şcolară pentru copii, cât şi a unor activităţi de sprijin, consiliere, educare pentru părinţi sau reprezentanţii legali, precum şi pentru alte persoane care au în îngrijire copii, cât şi o informare cât mai exactă a acestora cu privire la drepturile ce le revin, toate acestea conducând la îmbunătăţirea calităţii vieţii grupului ţintă şi la ridicarea sistemului de servicii sociale oferite la standarde europene. Proiectul a fost finanțat prin Programul Operaţional regional, Domeniul major de intervenţie 3.2 – „Reabilitarea / modernizarea/ dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale”, al cărui obiectiv specific îl constituie îmbunătăţirea calităţii infrastructurii pentru serviciile sociale, prin sprijin acordat în mod echilibrat pe întreg teritoriul ţării, pentru asigurarea unui acces egal al cetăţenilor la astfel de servicii. „Valoarea totală a proiectului, estimată la cererea de finanțare, a fost de 2.550.444,60 lei, contribuţia solicitantului fiind de 150.897,88 lei, asistența financiară nerambursabilă de 1.908.299,12 lei. Valoarea reală a cheltuielilor efectuate este de 1.413.148 lei. Proiectul contribuie la îmbunătăţirea calităţii infrastructurii pentru serviciile sociale, prin asigurarea unui acces egal al cetăţenilor din municipiul Târgu-Jiu la astfel de servicii”, a spus Ramona Evulescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu.

Asociația „Copiii Noștri” de Pretutindeni se va ocupa de Centrul Iasomia

Prin proiect se oferă servicii sociale primare pentru copiii cu vârste cuprinse între 7-14 ani proveniţi din familii ce se află în situaţie de risc social din municipiul Târgu-Jiu, în vederea prevenirii abandonului şcolar şi familial. Astfel, un număr de 40 copii, cât şi părinţii sau reprezentanţii legali ai acestora vor beneficia de servicii de suport şi asistenţă pentru copiii, prin activităţi de îngrijire, educaţie, recreare-socializare, consiliere, dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă, orientare şcolară şi profesională, cât şi activităţi de sprijin şi consiliere, educare. Prin crearea acestui centru social se asigură crearea infrastructurii necesare desfăşurării de: activităţi de îngrijire (oferirea unei mese şi a unei gustări zilnic, odihnă, petrecerea timpului liber) etc.; activităţi educaţionale (folosirea calculatoarelor, terapie ocupaţională, creaţii: pictura, grafică, lectură etc); activităţi recreative şi de socializare (organizarea de excursii, vizite, activităţi distractive şi jocuri de societate, organizarea de activităţi cultural – artistice cu ocazia diferitelor sărbători naţionale sau religioase , organizarea aniversărilor zilelor de naştere şi a zilelor onomastice, mini-spectacole etc.); orientare şcolară şi profesională şi consiliere psihologică (legătura cu membrii familiilor beneficiarilor şi medierea eventualelor conflicte, sprijin la pregătirea lecţiilor, art-terapie: creaţii în culoare, scenete, meloterapie, socioterapie: valorizarea individului în grup, consiliere psihologică individuală şi de grup etc.); consiliere şi sprijin pentru părinţi: asigurarea unui grup interrelaţionar, consiliere juridică. Toate aceste servicii sociale vor fi furnizate prin intermediul unui furnizor acreditat, Asociația Copiii Noștri de Pretutindeni, toate costurile de operare şi funcţionare fiind suportate din bugetul local.

Categoria: Social

Tags:

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad