Comercianții de suplimente alimentare, amendați

Comisarii Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului (C.J.P.C.) Gorj au desfăşurat acţiuni de control pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind modul de comercializare, etichetare, prezentare şi publicitate a suplimentelor alimentare. Acţiunea de control s-a desfăşurat în reţeaua de distribuţie şi comercializare la un număr de 10 operatori economici din județul Gorj. Printre abaterile constatate s-au numărat: nerespectarea menţiunilor generale de etichetare, lipsa înscrierii mențiunii ,,supliment alimentar” în denumirea sub care se vindea produsul, abateri privind promoțiile suplimentelor alimentare, respectiv fără a se preciza în ce constă promoția, durata promoției sau dacă promoția este în limita stocului disponibil, lipsa numelui și/sau adresei poștale a sediului social a importatorului sau distribuitorului, unde pot fi contactați în România pentru produse de import. Ca urmare a abaterilor constatate, un număr de 9 operatori economici au fost sancționați contravențional cu 5 amenzi în valoare totală de 5.000 lei și cu 4 avertismente.

Categoria: Actualitate

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad