Conservatorii gorjeni se dau cu puterea: Petrescu nu mai vrea alianţă cu PSD-ul

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading ... Loading ...

Ilie Petrescu, preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Conservator, a făcut, ieri, în cadrul conferinţei de presă, o declaraţie – şoc: va încheia orice colaborare cu PSD-ul din Gorj. Petrescu afirmă că s-a săturat ca partidul pe care îl conduce să fie „ruda săracă” a social-democraţilor, care e bună doar atunci când aduce voturi. Fostul senator nu a indicat, în mod clar, o colaborare cu PD-L-ul, însă a precizat că ies din discuţie, în postura de aliaţi, PSD şi PNL.

Preşedintele PC Gorj s-a declarat extrem de frustrat de faptul că partidul pe care îl conduce a fost un „apendice” al PSD-ului. Petrescu susţine că formaţiunea sa a fost numai bună de cărat voturi pentru social-democraţi, dar nu a primit nimic în schimb. Planurile lui Petrescu vizează intrarea în Consiliul Judeţean, visul acestuia fiind unul vechi, încă de pe când era preşedintele Partidului România Mare.
„Vrem ca PC să intre la conducerea judeţului şi pentru asta deschidem negocierile cu oricine va accepta propunerile noastre. Nu e vorba de PSD şi de PNL, ci de PD-L. Toată lumea ne-a confundat cu PSD-ul şi e de ajuns. Vom purta discuţii cu toate partidele, dar nu cu PSD şi nici cu PNL-ul. Noi am fost buni doar să băgăm voturi în urna PSD, dar nu am primit nimic în schimb. Dacă vor continua aşa, rupem orice alianţă cu ei, oricât de aroganţi ar fi. Pot să aibă şi 75% în judeţ”, a afirmat Ilie Petrescu.

„PC, în Gorj, nu e Ilie Petrescu”

Actualii parteneri de alianţă, social-democraţii, au părut extrem de uimiţi de atitudinea lui Ilie Petrescu. Potrivit lui Ciprian Florescu, purtătorul de cuvânt al PSD Gorj, intenţiile acestea de a negocia cu alte partide în vederea formării unei alianţe îi aparţin în exclusivitate lui Petrescu, nu şi celorlalţi membrii de partid. „În primul rând, trebuie spus că alianţa e la nivel naţional, nu la nivel judeţean. Apoi, a avut Ilie Petrescu vreo intenţie de a colabora cu noi şi a fost refuzat? De fiecare dată când a cerut să participe la discuţii, a fost primit. Pe de altă parte, în privinţa modului cum ne-a ajutat, ţinem să-i mulţumim. Faptul că el vrea să negocieze cu PD-L-ul, e problema lui personală. A mai avut şi în alte situaţii înclinaţii spre alte partide. Dar PC, în Gorj, nu e Ilie Petrescu, şi nici invers. Este o alianţă la nivel central şi orientările politice ale lui Ilie Petrescu nu ne privesc”, a afirmat Ciprian Florescu.
În altă ordine de idei, Petrescu a precizat că va candida la preşedinţia PC Gorj, la alegerile din 28 mai. În ceea ce priveşte atitudinea lui faţă de PSD, aceasta nu este prea diferită de cea dinainte de a fi la PC. Petrescu a criticat dur, într-un limbaj nu tocmai academic, conducerea PSD Gorj, pe vremea când era la PRM, după care a intrat în alianţă cu social-democraţii, ca şef interimar la PC.

  • Share/Bookmark

Categoria: Politică

Tags: , ,

Commentarii (2)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. razvan says:

    Are dreptate nea ciprian asta…PC e un partid ,aici la Gorj cel putin, folosit ca rampa de lansare spre alte partide mai bine cotate…in ceea ce il priveste pe acest ilie “the pig” petrescu..e penibil ca acest specimen de mistretz a reprezentat gorjul in parlament…sunt sigur ca inafara de grohaieli si sforaieli nu a facut…sa se duca dracu la coada vacii de unde a venit…dar nici vacile creca nu il suporta …pute si la propriu si la figurat

  2. COLT says:

    Care putere??? Aaaaaa, “puterea” lui mantoaga…. Acolo unde e mantogul, acolo si grohaitorul petrescu (ca doar l-a angajat…si-i e dator pe viata mantogului). In curand mantogul va fi dupa gratii… dar petrescu????

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.