Contracepţia – metode băbeşti vs metode moderne

Nu aduce anul ce aduce ceasul acela în care decidem să uităm de contracepţie şi să simţim plăcerea fără să ne mai batem capul cu urmările. Dar, cum ştim că povestea asta se termină prost, am face bine să ne preocupăm de subiect. Şi strămoaşele noastre s-au preocupat, iar unele dintre soluţiile lor sunt şi acum căutate şi aplicate. Pe lângă cele de ultimă oră.
Spuneţi-mi toate metodele băbeşti de evitare a unei sarcini şi vă dau rapid cel puţin un exemplu dintre prietenele mele (fără nume, desigur) care le-au încercat crezând că vor fi protejate şi au plâns apoi în pumni. Le trecem în revistă (la propriu) imediat. Şi apoi revenim şi în vremuri moderne.

Calendarul ovulaţiei
Câte femei ştiţi cu ovulaţia ceas? Eu nu cunosc niciuna. Tocmai de aceea mi se pare incredibil de riscant să te bazezi pe un calendar din manualele de anatomie. Ştiu cazul unei fete care a rămas însărcinată după ce nu s-a protejat în timpul menstruaţiei, aşa că ce să mai vorbim despre ştiinţa exactă a ovulaţiei. Trăim vremuri nebune, nu tocmai ordonate ca mamele şi bunicile noastre, hormonii nu mai sunt ce-au fost şi, automat, nici acest calendar. Uitaţi de el.

Iubitule, ai tu grijă, da?
Sau, într-un limbaj mai complicat, coitus interruptus. Înţelegerea aceea ca el să se retragă în momentul în care simte că ejaculează. Nu aţi vrea să ştiţi câte sarcini au apărut după astfel de momente. De multe ore, bărbaţii nu reuşesc să iasă la timp (spermatozoizii sunt mai rapizi) şi, în plus, nu pot controla fluidul pre-ejaculator, cel secretat înainte de punctul culminant şi care poate conţine spermă. Da, plăcerea e mai mare, dar merită?

Fuga, fuguţa la baie
Circulă acest mit – nu ştiu de unde a apărut – cum că dacă nu stai întinsă după ce faci sex fără protecţie şi alergi spre duş, nu ai nicio şansă să rămâi însărcinată. Ca şi cum spermatozoizii, ameţiţi de ridicatul femeii în picioare, ar da înapoi. O minciună cât casa, ar spune ginecologii. De altfel, ei subliniază că şi povestea cu statul întins sau cu picioarele ridicate după proceduri de inseminare nu ajută la nimic. Fecundarea are loc, dacă sunt îndeplinite condiţiile, indiferent de cum stăm sau nu stăm noi. Şi nu, nici duşul nu ajută.

Contracepţia în anul 2013
Pilulele momentului au doze tot mai mici de hormoni, după ce primele generaţii au fost atât de criticate. Trebuie să găsiţi însă doza ideală pentru corpul vostru, iar asta se face prin teste. Plasturii contraceptivi, care conţin hormoni şi care trebuie schimbaţi săptămânal, câştigă teren. Sunt criticaţi pentru că ar creşte riscurile de formare a cheagurilor de sânge. Contraceptivele injectabile sunt tot o soluţie pentru comode şi uituce – injecţia se face de 4 ori pe an, dar e reclamată că dereglează menstruaţia.

Categoria: Despre sex

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad