Control CEO în cariere – utilajele „șmecherilor”, fără lame sau șenile

Directorii CE Oltenia au dispus un control pentru a verifica starea utilajelor din cariere, după nefericitul accident care a avut loc săptămâna trecută. Nereguli, spune administrația companiei, s-au găsit prin zona Jilț, utilajelor lipsindu-le în câteva cazuri „ba o șenilă, ba o lamă”. Comisia de control este condusă de directorul Ion Petroniu, membru în Directoratul CEO, plecat în aceste zile în America.

Unul dintre liderii sindicali, Constantin Crețan, a declarat că această situație este cunoscută de mult: „Șmecherii au cumpărat utilaje second hand ca să lucreze în minerit, de unde se iau bani frumoși. Sunt utilaje care nu au ce căuta în carieră, punând în pericol viața oamenilor care lucrează pe 5 milioane de lei vechi. Au fost închiriate de ani de zile utilajele lui Izvoranu, Sarcină, Duducea sau Bălan”, a spus acesta.

Dumitru Dragu: „Ce utilaj nu are frână, nu are ce căuta la muncă”

Șeful UM Jilț Sud, Dumitru Dragu, a declarat însă că verificarea CEO nu a ajuns la cariera pe care o conduce: „Se face ce trebuia făcut. La mine, utilajele sunt în ordine. Eu am fost inginer șef cu securitatea muncii, vă dați seama că știu despre ce este vorba. Nu poți să riști viața oamenilor… Utilajele cu probleme, mai ales care nu au frâne și așa mai departe, nu au ce să caute la muncă, nu trebuie primite”, a declarat Dragu.

Categoria: Dezvăluiri

Tags:

Commentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. durca says:

    cele ale lui bucurescu au frane???

    Thumb up 3 Thumb down 0

  2. pepetrepe says:

    tot cea ce tine de protectia munci in unele cariere e la pamant”vezi tismana”tanchete la care le pica rotile,drumuri de acces impracticabile,scule si nunelte inexistente,echipament individual pe pofta magazionerei etc.vai de ………………….

    Thumb up 2 Thumb down 0

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad