Craiova are două echipe, dar astăzi sunt programate trei jocuri

Bănia poate intra lesne în Guiness Book. Doi ani nu a avut echipă, dar astăzi grupări reprezentative ale urbei vor presta în trei partide. Atât echipa lui Mititelu, cât și cea a Primăriei au amicale. Surpriza vine de la Maximi, care se vor băga și ei la joc.

După ce au anulat primul meci de verificare cu gruparea de ligă a patra Dunărea Calafat, preferând un joc-școală, echipierii lui Adrian Mititelu vor fi astăzi pentru prima dată față în față cu un adversar. Este vorba de gruparea FC Balș, antrenată de fostul jucător al Universității, Victor Naicu, și recent promovată în liga a treia. Partida este programată astăzi, de la ora 18, pe terenul Dunărea din Calafat.

Ai lui Lincar întâlnesc Borac Cacak

CS Universitatea Craiova va evolua tot astăzi. Sparing parteneri pentru juveți vor fi sârbii de la Borac Cacak, grupare de ligă secundă. Jocul este programat de la ora 19:30. Este ultima partidă de verificare din cantonamentul de la Zlatibor pentru Oprița și compania. Până acum, băieții lui Lincar au repurtat două victorii și au pierdut un meci, cel disputat în compania vicecampioanei Muntenegrului, Buducnost Podgorica.

Va fi fotbal și în Craiova!

La inițiativa Asociației Suporterilor Olteni, astăzi, de la ora 19:00, pe stadionul Extensiv, o echipă formată din reprezentanții facțiunilor galeriei alb-albastre va fi față în față cu idolii. Asta deoarece zeii din Craiova Maxima vor coborî din nou în iarbă pentru a întâlni suporterii într-un joc ce se va desfășura sub motoul: „Craiova trebuie să renască”. Este pentru a doua oară când ASO și Old Boys Craiova Maxima sunt față în față. Prima întâlnire a avut loc anul trecut, la baza sportivă Popeci, Maximii câștigând atunci cu 11-3.

Categoria: Sport

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad