Craiova va avea două echipe în liga a doua!

Bănia va avea fotbal de liga a doua în sezonul viitor. Atât CS Universitatea Craiova, cât și FC Universitatea au fost acceptate în competiție de Adunarea Generală a Ligii a doua, ce a avut loc ieri, la București.

De trei ori a fost amânată de federali decizia reînscrierii FC Universitatea Craiova în liga a doua. Motivațiile au fost de fiecare dată de ordin financiar, argumentându-se prin datoriile imense acumulate de clubul lui Mititelu. Ieri, forul de la București a decis ca FC Universitatea să evolueze în B.

Partea financiară e singura problemă

Adrian Mititelu consideră că nu va avea o misiune ușoară în promovarea echipei din primul an, ca în 2005. La Radio Gsp, Mititelu a spus: „Nu e o surpriză. Acum, ar fi culmea să ne bucurăm pentru o situație normală. Vrem să promovăm, dar nu pot să promit. După atâția ani în fotbal, în care am pățit destule, mi-e teamă să mai spun ceva. Totuși, nu concep să jucăm doi ani în liga a doua. Nu avem acum un lot care să defileze ca în 2005, dar ne vom bate. Probabil că până în retur o să ne mai revenim financiar și vom fi și mai puternici“. Așadar, singura problemă în calea echipei lui Mititelu este cea financiară. Rezolvată pentru moment prin băgarea societății pe care se află clubul în insolvență. Astfel încât nu este o urgență plata datoriilor, totul rezumându-se la viabilitatea planului de reorganizare al FC U Craiova SA.

Mititelu: Dacă nu-și schimbă numele de Universitatea, vor fi excluși

Totodată, Adrian Mititelu a continuat războiul cu echipa Primăriei, susținând că dacă aceasta nu-și schimbă denumirea riscă să fie exclusă din competiție. Într-un soi de pact de neagresiune, Mititelu a propus inclusiv împărțirea terenurilor de antrenament: „Voi lăsa echipa Olguței în pace dacă renunță la numele Universitatea. Dacă nu, până în etapa a șaptea vor fi excluși din campionat. Ați văzut ce face TAS-ul, nu se joacă. Acum e momentul să vedem cât de mult și-au dorit oltenii întoarcerea adevăratei echipe a lor, să fie alături de noi. Dacă doamna primar folosește un singur teren de antrenament și mie mi-l dă pe al doilea consider că lucrurile sunt în regulă. Dacă doamna primar nu-mi pune bețe în roate în doi ani pot face o echipă să mă lupt în liga întâi. Aștept să văd cât de olteancă este“.

Categoria: Sport

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad