Creştini, evrei şi musulmani – la aceeaşi masă, în cadrul unei dezbateri

Oltenia a fost zilele acestea centrul unui eveniment religios de marcă, inedit în România. O dezbatere care a avut loc la Craiova, judeţul Dolj, a reunit la aceeaşi masă, în premieră, reprezentanţi ai marilor religii: creştini, evrei şi musulmani, pentru a participa la dezbaterea cu tema „Conexiuni şi similitiudini ale diferitelor religii”.

Evenimentul a avut loc la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” şi a fost organizat de cotidianul regional Cuvântul Libertăţii şi TVR Craiova, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană din Craiova şi Universitatea din Craiova, Facultatea de Teologie. „Tema a fost foarte interesantă, deoarece consider că trebuie să pornim de la ceea ce ne adună. Tot timpul să încercăm să găsim acele puncte de contact pentru care toţi trebuie să luptăm împreună, pentru mai binele nostru, al tuturor. Spre deosebire de altă ţări din Uniunea Europeană, cred că România este unicat în acest context religios pentru că noi, ca ţară majoritar ortodoxă, suntem singura care avem o limbă latină. Trebuie să menţinem punctele comune: problemele de umanitate, de drepturile omului, de demnitate umană, de respect, chiar şi cele de violenţă pe care să le tratăm din perspectiva noastră, pentru că teologia ortodoxă consideră că violenţa în numele unei religii este o violenţă chiar împotriva aceleiaşi religii”, a declarat pr.lect.univ. Răzvan Stan, prodecanul Facultăţii de Teologie din Craiova. „Noi, ca musulmani, nu suntem consideraţi musulmani dacă nu credem în acei Stâlpi ai Islamului sau Stâlpi ai Credinţei. Stâlpii credinţei sunt şase.  Noi trebuie să credem în toate Scripturile, în toţi profeţii. Dacă un musulman vine şi practică toate ritualurile, toate rugăciunile, respectă tot, memorează tot Coranul şi vine într-o zi şi-mi spune că nu-i place din Moise, nu mai este considerat musulman. Toate religiile vin de la acelaşi izvor, de la aceeaşi sursă şi mai ales de la acelaşi loc geografic, care este zona orientală”, a spus Abu Al Ola Al Ghiti, preşedintele Ligii Culturale şi Islamice din România.

Categoria: Politică

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad