Croatul Juzbasic a semnat cu Energia

Rămasă descoperită pe postul de portar, Energia Pandurii Târgu Jiu a reuşit să rezolve, weekendul trecut, această problemă. Astfel, conducerea grupării de handbal gorjene a ajuns la un acord scris cu goalkeeperul croat Martin Juzbasic, care va evolua la Energia pentru o perioadă de un an. Portarul croat a sosit în urmă cu două zile la Târgu Jiu, a fost testat într-un antrenament ce a avut loc în Sala LPS din Târgu Jiu și a reușit să-i convingă pe oficialii gorjeni. Juzbasic, care are 25 de ani, vine de la o echipă din liga a II-a croată, dar conducerea Energiei a văzut la el calități care-l pot scoate în evidență în Liga Națională de handbal din România: „E adevărat, vine din cea de-a doua ligă croată, dar l-am urmărit și pe DVD-uri, credem că are valoare și este un goalkeper în care ne punem speranțe”, a declarat Andrei Maioreanu, președintele secției de handbal a Energiei. Alături de Martin Juzbasic, poarta Energiei mai are un apărător în sezonul viitor, acesta fiind Antonaru. Energia rămâne în continuare descoperită pe partea dreaptă, acolo unde pentru postul de inter se încearcă înregimentarea lui Acatrinei sau a lui Daniel Mureșan, poate chiar a ambilor jucători.

Categoria: Sport

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad