„Cuibuşorul de nebunii” al lui Iordache, ţeapă de 200 de milioane pentru Primăria Turceni
Primarul Ion Iordache s-a sustras, în mod voit, de la plata unei sume infime, însemnând redevenţa anuală pentru spaţiul de pe lacul din Murgeşti, unde şi-a făcut renumitul „cuibuşor de nebunii”. Potrivit unor surse din cadrul Primăriei Turceni, contractul încheiat în 2001, între Iordache şi administraţie prevedea plata a 15 milioane de lei vechi, anual, sumă pe care acesta nu a achitat-o niciodată. Ba mai mult, a mai şi încasat vreo câteva zeci de milioane, chipurile, pentru lucrări de decolmatare. Interesant este, însă, că Primăria nu a cerut şi nu a aprobat niciodată efectuarea unor astfel de lucrări.
Informaţiile despre „cuibuşorul de nebunii” de pe lacul din Murgeşti, aparţinând primarului Ion Iordache, tocmai s-au îmbogăţit cu câteva detalii venite chiar din cadrul administraţiei. Sub protecţia anonimatului, „un consilier” ne-a furnizat nişte informaţii, potrivit cărora Iordache a dat o ţeapă de 5000 de euro Primăriei Turceni. Suma, ce-i drept, e mică, având în vedere banii care ajung în conturile fostelor sale firme. Mai detaliat, este vorba despre sumele pe care Iordache nu le-a plătit niciodată pentru acel imobil de pe lacul din Murgeşti.
Potrivit informaţiilor primite, acel lac precum şi construcţia din mijlocul său a fost concesionat în anul 2001. Apare, însă, şi prima inadvertenţă, în sensul că acest contract, cu numărul 3012, înregistrat la Primăria Turceni în data de 13.07.2001, este semnat cu o zi înainte, adică în 12 iulie. Mai mult decât atât, se prevăd nişte obligaţii care îl avantajează clar pe Iordache. Deşi suprafaţa este destul de mare, se prevede o redevenţă aruncată parcă în batjocură, de doar 15,2 milioane de lei vechi, anual, adică puţin peste 1 milion de lei, lunar. Altfel spus, nici cât chiria lunară pentru o cameră în Târgu Jiu. Cu toate acestea, nici măcar pe aceasta, Iordache nu a binevoit să o plătească. Ba mai mult, în 2003, la doi ani şi jumătate după ce a încheiat contractul, a vârât pe gâtul Primăriei Turceni o factură în valoare de 40 de milioane de lei vechi, pentru lucrările de dragare a lacului. Suma este plătită, însă nu fusese prevăzută în buget şi nici aprobată de Consiliul Local. Mai mult decât atât, Primăria Turceni nu a cerut niciodată efectuarea acestor lucrări, astfel încât se poate spune că banii au fost plătiţi ilegal.
Categoria: Politică








Bărbaţii care îşi înşeală partenerele au un IQ mai mic decât cei fideli
nu mai aveti ce pune in ziar?
a facut si omul ceva bun si voi…..
Tepele sunt numai in mintea voastra
Tara moare de foame si voi va faceti griji de imaginatie. Foarte bogata de altfel.