Cum ne-am scris destinul: bătălii care au schimbat soarta lumii (II)

„Poate că pe dumneavoastră nu vă interesează războiul, dar războiul este interesat de dumneavoastră”. Se presupune că acestea au fost vorbele lui Lev Davidovici Troţki, un adevărat expert în arta războiului.

4. Pădurea Teutoburgică

După zeci, chiar sute de ani de cuceriri, romanii îşi arată pentru prima dată interesul pentru germani în timpul campaniei lui Caesar în Galia. Aşa se face că romanii construiesc poduri peste Rin şi încep să îi cotropească pe germani. Însă, după uciderea lui Ceasar, lucrurile nu mai merg aşa de bine şi germanii nu acceptă să se supună romanilor.
Totuşi, interesul pentru regiunea germanică continuă să fie şi pe placul lui Augustus, învingătorul din războiul civil roman, care ia şi el decizia să invadeze Germania. Deşi această decizie este luată în anul 15 î.e.n., romanii iniţiază luptele abia în anul 12 î.e.n, când Augustus consideră că este pregătit.
În anii ce au urmat, la comanda armatei stau pe rând, Drasus şi Tiberius, fiii lui Augustus, care  întreprind campanii victorioase în vestul teritoriilor locuite de triburile germane. Ulterior, în anul 6 î.e.n., Publius Quintilius Varus este numit noul guvernator al Germaniei şi începe procesul îndelungat al integrării regiunii în imperiu. Deşi noul guvernator era un general competent, el a subestimat puterea germanilor considerându-i învinşi şi gata de a fi transformaţi în provincie romană. În realitate, triburile germanice se aliaseră sub conducerea unui noi lider, pe numele lui Arminius. Nu le-a trebuit mult germanilor până au decis să atace legiunile lui Varus care erau doar trei la număr. Organizând o ambuscadă în Pădurea Teutoburgică, germanii au anihilat soldaţii romani şi au impus noi limite Romei.
Urmările acestei bătălii au fost nenumărate. Pe de-o parte, învinsă, Roma şi-a schimbat strategia de luptă din una ofensivă, într-o tactică defensivă, lucru care a făcut-o să pară chiar mai slabă şi mai vulnerabilă. Pe de altă parte, această înfrângere, spun J. Lacey şi W. Murray, a făcut ca Roma să cadă pradă invadatorilor germanici şi astfel, „dezvoltarea educaţiei şi a civilizaţiei” a fost întârziată cu aproape un mileniu.
Şi poate cel mai mare impact, pe care îl resimţim şi astăzi, este diferenţa care se simte între culturile nonslave şi cele germanice. Înfrângerea Romei în Pădurea Teutoburgică a creat „principalele linii de demarcaţie în Europa”.

5. Adrianopol

Armata romană a fost „prima armată cu adevărat profesionistă din istorie, o armată care se baza în luptă pe disciplină şi pregătire”. Această superioritate le-a permis romanilor să domine lumea pentru mai multe secole de-a rândul. Însă, după anul 235 e.n. ambiţia generalilor a sfâşiat imperiul în timp ce marile migraţii barbare invadau teritoriul.
Aşa se explică de ce în 378, când a trebuit să îi înfrunte pe goţi, Imperiul Roman de Răsărit s-a prezentat pe câmpul de luptă doar cu 15.000 de soldaţi. Şi ca şi cum acest număr restrâns de soldaţi nu era suficient de îngrijorător, înainte, dar şi în timpul luptei, romanii au luat o serie de decizii proaste nedemne de o mare putere. Învingerea lor a fost catastrofală, căci odată cu soldaţii romani de la Adrianopol a murit şi rezerva de putere militară a imperiului.
Bătălia de la Adrianopol a avut şi ea efecte importante pe mai multe planuri. Mai întâi, ea a prevestit un viitor în care cavaleria a început să domine câmpul de luptă. Apoi, autorii cărţii „Douăzeci de bătălii care au schimbat lumea” susţin că odată cu această luptă, Imperiul Bizantin a inventat conceptul de strategie, care presupunea, pe lângă impunerea puterii militare, şi diplomaţie.

6. Yarmuk

În mare, pe câmpia Yarmuk a avut loc o confruntare între Bizanţ şi arabi. În 629, Mohamed trimite o serie de ultimatumuri mai multor conducători printre care se număra şi Heracle, împăratul Bizanţului. Ameninţarea lansată din lumea arabă vine într-un moment cât se poate de nepotrivit, când Imperiul Bizantin era puternic zguduit nu numai de conflictele externe, cât şi de cele interne. Pericolul a fost cu atât mai mare cu cât, după moartea lui Mahomed, urmaşul său Abu-Bekr îşi crează o armată impresionantă din soldaţi experimentaţi.
Bătălia propriu-zisă a avut loc pe câmpia Yarmuk, nu înainte ca romanii să îşi pună la încercare diplomaţia în scopul de a împiedica desfăşurarea luptei. Luptele au început la 15 august 636 şi au durat aproximativ 6 zile până ce, în cele din urmă arabii au învins, iar bizantinii nu au mai avut resurse necesare pentru a alcătui o altă armată. Autorii cărţii, J. Lacey şi W. Murray, sunt de părere că soţiile arabilor au avut un rol important în asigurarea victoriei, tocmai pentru că ele au fost cele care nu au acceptat ca soţii lor să se întoarcă acasă fără victorie.
Însă, autorii cărţii „Douăzeci de bătălii…” atrag atenţia asupra unei întrebări pertinente: ce s-ar fi întâmplat cu religia islamică dacă bizantinii ar fi câştigat bătălia? Este posibil ca, în cazul în care situaţia ar fi stat invers şi romanii ar fi învins, civilizaţia arabo-islamică din zona cuprinsă între Bosfor şi Gibraltar să nu mai fi existat.

7. Hastings

Pentru început trebuie menţionat că bătălia de la Hastings, care a durat doar o zi, a pus bazele statului englez modern. În 1066, normanzii conduşi de William au fost ultimii dintr-un lung şir de invadatori care, fiind atraşi de bogăţiile insulei lipsite de apărare, au întreprins aici acţiuni cu succes. Aşa cum probabil ştiţi deja, bătălia a fost câştigată de normanzi, iar odată cu uciderea lui Harold al II-lea al Angliei, s-a sfârşit domnia anglo-saxonă a Angliei.
Însă, dacă normanzii nu ar fi câştigat lupta, consecinţele ar fi fost înfiorătoare. Pe de-o parte, eventualul succes al anglo-saxonilor l-ar fi îndepărtat pe William cu armata sa normandă. Pe de altă parte, probabil că saxonii ar fi îndrăznit să se aventureze mai departe în lume.
În acelaşi timp, fără această intervenţie a normanzilor în Anglia, Franţa ar fi avut o mai mare influenţă asupra Europei. Aşadar, şi această bătălie, ca multe altele înaintea ei, a avut consecinţe uriaşe asupra dezvoltării continentului şi a întregii lumi.

8. Invincibila Armada

La mai bine de un secol de la descoperirea Americii, Spania, o nouă mare putere a lumii medievale din secolul al XVI-lea, este deranjată de avizii navigatori englezi şi olandezi care se bucurau şi ei de comorile noului continent. Atacurile lor deveneau din ce în ce mai dese şi mai violente, iar dacă iniţial aceste iniţiative au fost doar unele individuale, Coroana Angliei îi luase sub propria protecţie pe piraţi, născând un nou tip de războinic, corsarul – pirat aflat în slujba unui monarh.
Astfel, la 28 mai, 1588, Invincibila Armada îşi ridică pânzele la Lisabona. A fost nevoie de doua zile pentru ca întreaga flotă să părăsească portul şi ca ultima navă de război să îşi stabilească direcţia către Anglia.
Primul obiectiv – joncţiunea cu armata uriaşă a Ducelui de Parma şi transportarea acesteia şi a trupelor spaniole, un total de circa 55.000 de oameni gata de luptă, în apropierea Londrei. De cealaltă parte, Anglia încerca să negocieze cu adversarii săi din Olanda spaniolă, într-o tentativă disperată de a încheia pacea. Refuzul Ducelui de Parma a fost însă categoric. Între timp, navele engleze se aruncau în lupte disperate de hărţuire împotriva colosului spaniol. Daunele create erau însa minore. Era nevoie de o tactică nouă, care să poată pune în dificultate mulţimea galioanelor Ducelui de Medina Sidonia.
Beneficiind, pe de-o parte de un avantaj tehnic, pentru că aveau vase mai mici şi tunuri mai performante, dar şi de mult noroc din partea naturii care s-a dezlănţuit provocând furtuni teribile în nordul Atlanticului, englezii au reuşit să învingă armada. Ca urmare a acestui lucru Anglia a devenit cea mai mare putere navală a Europei. Însă, dacă norocul ar fi fost de partea spaniolilor este foarte puţin probabil ca apariţia Imperiului Britanic să mai fi avut loc. De asemenea, nu se ştie dacă, aflată sub dominaţie spaniolă, Anglia ar mai fi putut coloniza coasta de est a Americii. În aceeaşi ordine de idei, victoria spaniolilor ar fi adus sfârşitul independenţei olandezilor.

Ce a schimbat bătălia de la Breitengeld?

Bătălia de la Breitengeld, din Saxonia, a început în dimineaţa zilei de 17 septembrie 1631, în cel de-al 14-lea an al aşa-numitului Război de Treizeci de Ani.
Bătălia s-a dus între Sfântul Imperiu Roman, care susţine puternic Contrareforma, şi suedezii care se opuneau unei astfel de reforme. Desigur, nu numai acesta a fost motivul neînţelegerilor, dar sursele indică faptul că religia a fost cel puţin pretextul, dacă nu neapărat motivul. Luptele nu au durat mult. De fapt, la sfârşitul amiezii, totul se încheiase. Daunele armatei imperiale erau enorme. Armele de foc ale suedezilor uciseseră 7.600 de inamici şi răniseră un număr la fel de mare. În schimb, învingătorii sacrificaseră doar 2.000 de oameni şi capturaseră alţi 9.000 de mercenari, pe care i-au încorporat imediat în armatele protestante. În primul rând ea a pus capăt pretenţiilor împăratului de a eradica protestantismul din nordul Germaniei. În al doilea rând, suedezii au schimbat aspectul strategic, intelectual şi politic al Europei prin crearea unei noi armate care avea la bază vechile principii ale disciplinei romane.
În al treilea rând, nu trebuie să trecem cu vederea nici faptul că un eventual succes al habsburgilor ar fi dus la impunerea principiilor rigide ale Bisericii Catolice în mai toată Europa, lucru care nu ar fi permis crearea revoluţiei ştiinţifice.

Categoria: Mistere

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad