Cum să ai o relaţie la distanţă fericită

Din ce în ce mai multe cupluri trăiesc despărţite pentru că unul dintre parteneri este nevoit să plece la muncă în străinătate. Dar nu trebuie să lăsaţi depărtarea să vă înstrăineze, ci să vă apropie. Uite cum să ai o relaţie la distanţă fericită!

Trimiteţi-vă poze
Fotografiile pot întreţine  amintirea celui drag, la fel ca şi micile cadouri. Când îţi e foarte dor, “dă o raită” prin albumele cu voi doi – îţi vei aminti de momentele minunate pe care le-aţi petrecut împreună. Dacă ai mai făcut poze între timp, trimite-i şi lui câteva. Alege-le pe cele care te avantajează şi nu îi trimite o poză în care eşti cu o persoană de sex opus, chiar dacă este doar un amic – astfel de amănunte pot naşte stări de gelozie când sunteţi departe.

Declaraţi-vă sentimentele
Există şi oameni care comunică, fără însă a transmite lucrurile care contează cu adevărat. Nu vă rezumaţi doar la generalităţi “Ce mai faci?”, “Eu sunt bine”, “Pe aici nu e nimic nou” sau la schimburi banale de informaţii, despre problemele cu care vă confruntaţi. Puneţi accent şi pe sentimentele care vă leagă, pe faptul că vă e dor şi vreţi să vă reîntâlniţi. Când kilometrii vă despart, e important.

Poţi duce o viaţă normală şi fără el
Chiar dacă el nu este lângă tine, nu trebuie să te închizi în casă şi să plângi. Întâlneşte-te cu prietenii şi simte-te bine ori de câte ori ai ocazia. Altfel vei ajunge deprimată şi vei fi mult mai tentată să exagerezi. Ai nevoie de o viaţă normală pentru că numai aşa vei găsi resurse de a nu ceda şi a nu cădea pradă singurătăţii.

Depărtarea, un avantaj
Uneori, depărtarea îi uneşte pe parteneri şi nu îi înstrăinează. Ei descoperă cât de mult înseamnă unul pentru celălalt şi cât de preţioase sunt clipele petrecute împreună. Când cei doi nu se văd, dorinţa se intensifică, iar revederea este un adevărat moment de fericire. Relaţia la distanţă poate fi considerată o adevărată probă de iubire.

Categoria: Despre sex

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad