„Curând, va face pasul”

Obişnuiţi în anii trecuţi cu o serie de jucători convocaţi la lotul primei reprezentative a României, cei de la Pandurii speră ca în viitorul apropiat, cel puţin un jucător să facă din nou pasul sub „tricolor”. Principalul vizat este Paul Anton, mijlocaşul care a avut o evoluţie constant bună în debutul acestui sezon.

Alături de atacantul lituanian Deivydas Matulevicius, mijlocaşul Paul Anton a fost jucătorul care a impresionat în ultima dispută oficială a pandurilor, cea din etapa a X-a a Ligii I, cu Săgeata Năvodari. Autorul unui golazzo în partida desfăşurată pe litoral, Anton nu pare a se bucura atât de mult de reuşita sa, preferând mai degrabă să ia partea plină a paharului: Pandurii şi-a trecut în cont un nou rezultat pozitiv în lupta pentru primele poziţii ale clasamentului. „Mă bucur că am reuşit acel gol, dar cel mai mult mă bucur pentru cele 3 puncte. Erau foarte importante pentru noi, să rămânem sus în clasament, să ne putem îndeplini obiectivul”, susţine mijlocaşul formaţiei gorjene. Paul Anton nu uită să se bucure şi pentru colegul său golgeter, Deivydas Matulevicius, care a ajuns acum la cota 5 reuşite în sezonul 2013-2014 al Ligii I: „Orice jucător e important pentru noi, campionatul e foarte lung, suntem şi în Europa. Devy a reuşit acum un meci formidabil, a înscris, e normal pentru că e atacant, mă bucur pentru el”. De remarcat faptul că spre deosebire de Matulevicius, Paul Anton a bifat în etapa a X-a de campionat primul său gol din actuala stagiune, ultima reuşită a mijlocaşului fiind consemnată în sezonul trecut, la Severin, în compania fostei echipe locale de primă ligă.

Deja cu gândul la meciul cu surpriza Botoşani

Deşi mai sunt două săptămâni până la reluarea campionatului Ligii I, cei de la Pandurii se gândesc deja la următoarea dispută oficială. Trupa lui Cristi Pustai va întâlni la Târgu Jiu revelaţia acestui început de sezon, FC Botoşani, o echipă ce se situează momentan înaintea pandurilor în clasament. Mijlocaşul Paul Anton anticipează încă de pe acum o misiune destul de grea în faţa moldovenilor, dar are încredere în forţa de joc a pandurilor pentru a obţine un nou rezultat pozitiv: „Cu Botoşaniul va fi un meci mult mai dificil, o echipă care aleargă foarte mult, dar noi ne facem jocul şi sperăm să luăm toate cele 3 puncte. Luăm fiecare meci în parte şi la final sperăm să fim acolo sus”, crede jucătorul în vârstă de 22 de ani.

Speranţe… de naţională!

Vlad Chiricheş, Mihai Pintilii, Alexandru Maxim, Alexandru Vlad sau Dan Nistor sunt doar câteva nume care în ultimii ani au făcut pasul de la Pandurii, la echipa naţională. Însă, odată cu dispariţia acestora din peisajul gorjean, convocările pandurilor la prima reprezentativă a României s-au oprit. Oficialii clubului din Târgu Jiu speră acum ca aventura sub „tricolor” să redevină de actualitate la Pandurii, o primă propunere venind pentru mijlocaşul Paul Anton, tânărul mijlocaşul care a impresionat în ultima vreme. „Urmează două meciuri capitale pentru echipa naţională. Le dorim baftă băieţilor de acolo, păcat că nu avem momentan niciun jucător de la Pandurii convocat. Sper ca în curând să ajungă din nou şi de la noi. Îmi pare rău pentru Anton, poate ar fi meritat să fie convocat, dar şi aşa este accidentat. Curând sunt convins că va face pasul”, este de părere preşedintele executiv al clubului Pandurii Târgu Jiu, Eugen Pîrvulescu. Oficialul gorjean reaminteşte însă că în rândul trupei lui Pustai sunt deja câţiva jucători ce bifează în mod constant prezenţe la echipa naţională, fiind vorba de stranieri: „E bine, totuşi, că avem destui jucători la alte naţionale. Avem acum 4 convocări: Paraskevas, Sipo, Matulevicius şi Shamsin, ceea ce înseamnă destul de mult. Bine, ultimul dintre aceşti jucători s-a accidentat şi nu va mai putea ajunge la naţionala ţării sale”, a precizat „executivul” clubului Pandurii, Eugen Pîrvulescu.

Categoria: Sport

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad