Deținuții, implicați în activități de ecologizare

Penitenciarul Târgu Jiu s-a alăturat și anul acesta campaniei ,,Let”s Do It, România!”, în scopul conștientizării populației asupra importanței luptei împotriva poluării mediului înconjurător. Astfel, un număr de 28 de persoane private de libertate din cadrul instituției au participat, 28 septembrie, la activități de ecologizare și igienizare a zonei limitrofe a municipiului Târgu Jiu. Deținuții au fost repartizați să efectueze această activitate la nord de Gospodăria Agrozootehnică a penitenciarului.
Activitatea s-a desfășurat în baza acordului de parteneriat existent între Penitenciarul Târgu Jiu și Asociația ,,Viitorul în zori”. Sistemul penitenciar românesc îndeplinește, pe lângă rolul de custodiere a persoanelor private de libertate, și pe acela de serviciu social în slujba comunității, realizat prin eforturile depuse de specialiștii în reintegrarea socială a persoanelor care au încălcat regulile de conviețuire socială.
Campania ,,Let”s Do it România” este cel mai mare proiect de implicare socială din România, care își propune să responsabilizeze autoritățile și cetățenii în ceea ce privește gestiunea corectă a deșeurilor.

Categoria: Actualitate

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad