Dian – primele discuții cu Cârciumaru după schimbarea lui Braia

Așa cum a anunțat zilele trecute, președintele Partidului Național Liberal Gorj a mers să discute cu liderii Partidului Social Democrat după ce singurul director liberal Alexandru Braia, a fost demis de la conducerea Carierei Peșteana.

Șeful liberalilor gorjeni a avut o primă discuţie cu președintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru. „Am avut o discuție informală cu președintele PSD, Florin Cârciumaru, și vom vedea cum  vor decurge lucrurile în perioada următoare. Dânsul va pune această problemă, a schimbării lui Alexandru Braia, în interiorul Partidului Social Democrat. Nu vreau să vă spun mai multe, vreau ca discuția să rămână între mine și domnul Cârciumaru. A fost o discuție mulțumitoare pentru mine, întotdeauna am avut o relație foarte bună. Am discuții permanente cu membrii PNL din teritoriu, dar vreau să rămână în interiorul organizației. Au tot dreptul să fie nemulțumiți. Voi ține o conferință de presă după ce voi termina discuțiile cu partenerii de alianță’’, a declarat senatorul  Dian Popescu.

Ciolocoi recunoaște că sunt „fricțiuni” în USL Gorj

Președinta femeilor liberale din Partidul Național Liberal Gorj comentează că în Uniunea Social Liberală de la Gorj sunt anumite nemulțumiri exprimate de liberali. Ele s-au acutizat în ultima perioadă, după demiterea lui Alexandru Braia.„Nefuncționarea USL-ului ține în primul rând de nealocarea de fonduri. Guvernul se află într-un impas foarte mare din punct de vedere al banilor. De aici şi nemulţumirile primarilor, care sunt îndreptăţite. Din punctul meu de vedere, într-adevăr nu am făcut întâlniri în uniune la Gorj, dar de câte ori am făcut ședințe, ne-am împotmolit la discuții din cauza lipsei banilor. Sunt anumite fricțiuni, însă sper să se rezolve și să ne ducem la capăt proiectele cu care ne-am angajat în fața gorjenilor”, spune Mădălina Ciolocoi.

Orzan: USL-ul funcționează la Gorj

Vicepreședinte Partidului Național Liberal le dă dreptate colegilor săi de partid care sunt supărați după schimbarea lui Alexandru Braia. „Este clar că suntem supăraţi. Suntem alături de Alexandru Braia care a dovedit că este un bun manager. Din punctul meu de vedere, Uniunea Social Liberală funcționează la noi în județ, nemulțumirile nu pot schimba cursul acestei alianțe. Partidul Național Liberal merge ca întotdeauna, nu sunt probleme în organizațiile locale. Nu sunt motive de îngrijorare ”, comentează Gheroghe Orzan.

Categoria: Politică

Commentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. cititor says:

    ma amuz doar cand ma uit la Dian asta! Trezeste te bai aerianule!!! ai scarmanat prin cacat si intr un tarziu ai constatat ca e al tau. Ai chemat si pe cei trei …escu,stai ca tu nu pricepi,e vorba de ramescu, voinescu,condescu si au mirosit si ei…stupoare,cearta pe cacat, e al meu,ba al meu ba a lui escu 4 sau parvulescu,in fine dupa certuri si contre a ti apelat la o minte luminata sa va elucideze.?! DAJU. Va taiat chitanta si va ars de circa bani,(doar ramescu a donat 10000) dupa care toti ati fost asezati in tribuna iar jucatorul cu nr 9 da-ja-ba,a iesit la joc. Toata lumea vede la tv ce nu vedeti voi de pe stadion. RADE DE VOI IDIOTILOR SI VA VINDE NUMAI BRASOAVE SI ILUZII.Tembelilor va ia banii pe niste subiecte expirate pe niste poze de mult ingalbenite si pe banii vostri a mers la mare unde a stat la o terasa intr o seara 2 ore de vorba cu fetanu si ionescu,oamenii lu caragea. Scriu acest comentariu doar pt ca mi pare rau de ramescu. el e singurul care sigur va avea de suferit.nu ca nu ar fi meritat!!! dar..anonimus era mai bine. acum si bou si pe scena…te ai remarcat. ai reusit. felicitari. 5….zeci de boi nu inteleg un dement de taur!! E si firesc , daca din jgheabul vostru bea taurul vecinului??!!!

    Thumb up 0 Thumb down 0

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad