Dispariţia unui sat: Fata

Primele localităţi atestate documentar din perimetrul comunei Dumitra, Bistriţa, au fost satele româneşti Fata, Bacea şi Ţaga. La 1243 se vorbea despre ele într-un document de danie al regelui Bela al IV-lea către comiţii germani Lentenk şi Hermann, ca răsplată pentru sprijinul acordat regelui în timpul invaziei mongole din anul 1241. Satul Fata a dispărut însă în mod misterios. Potrivit lui Iulian Marţian, care scrie un studiu despre satul Fata în „Arhiva someşană”, „teritoriul ce se extinde de la panta de sud a seriei de dealuri înalte care se ridică în preajma oraşului Năsăud, din malul stâng al Someşului până în culmea numită Dealul târgului situată în nord de oraşul Bistriţa, era proprietatea a trei sate: Dumitrea-Mare, Terpiu şi Cepan, ai căror trei mii de locuitori saşi stăpâneau aproape 20.000 iughere cadastrale de pământ roditor. (…) Locuitorii din aceste sate trăiau în bunăstare, mai ales cei din Dumitrea-Mare şi Terpiu, în vreme ce cei din Cepan erau mai săraci fiindcă antecesorii lor au căzut în iobăgie”.

Satul Fata, o dispariţie misterioasă

Despre acest sat dispărut sunt cunoscute următoarele legende: „A fost odată, între Dumitrea Mare şi între Terpiu, un sat locuit de români care se numea Fata. Şi s-a întâmplat că, în urma unei epidemii, au murit toţi locuitorii satului şi nu au rămas în viaţă decât două fete, dintre care pe una a adoptat-o Dumitrea-Mare, iar pe cealaltă Terpiu. Astfel a trecut jumătate din proprietatea satului Fata asupra Dumitrei-Mari, iar cealaltă jumătate asupra Terpiului”. A doua legendă spune că „locuitorii saşi din Dumitrea-Mare şi din Terpiu au cumpărat satul care s-a numit Fata de la proprietarii nobili, împreună cu alte trei cătune cu care ocaziune locuitorii din Terpiu au plătit preţul cumpărării în aur, astfel că galbinii nu s-au numărat, ci s-au măsurat în vase de lemn”. A treia legendă arată că „a fost odată aproape de Dumitrea-Mare dinspre Cepan un sat mic locuit de nişte oameni despre care nu se ştie cărei naţiuni aparţineau, dar se spune că era un popor viguros, ba chiar uriaş. Aceşti oameni păgubeau adese pe locuitorii din Dumitrea-Mare în mod simţitor, astfel că vara, când dumitrenii erau la lucrul câmpului, ori dumineca când erau în biserică, ei năvăleau asupra satului şi jefuiau şi prădau ce puteau. Cu toate că locuitorii din Dumitrea-Mare ar fi putut să-i nimicească foarte uşor pe acei duşmani fiindcă ei erau puţini la număr, totuşi nu au voit să se facă vinovaţi de o atare faptă fără permisiunea autorităţilor. Deci dumitrenii s-au adresat cu o cerere la împăratul în care se spunea la început că pe teritoriul lor se găseşte un spin care împiedecă cultivarea unei părţi mari a pământului celui mai bun, şi se încheia cu rugămintea să li se dea voie să extirpeze acel spin. Când ajunsă cererea la împăratul, acesta nu era acasă, iar împărăteasa o citi şi le dădu voie dumitrenilor să extirpeze spinul, adăogând că în vederea acelui scop nici nu era nevoie de a cere permisiune în scris. Dar dumitrenii îndată ce au primit răspunsul, s-au năpustit asupra satului Fata şi au ucis pe toţi locuitorii acelui sat şi a scăpat de moarte numai o fată care a fugit la un comite ungur pe care îl cunoştea de mai înainte. Acesta a primit-o bine, iar fata i-a dăruit comitelui întreg satul a cărui moştenitoare era şi care se întindea până la satul Şinchereag”.

Ultima legendă

A patra legendă menţionează că „în satul Fata, după o epidemie de ciumă, nu a rămas în viaţă decât o singură fată cu numele Fatte. Atunci locuitorii din Dumitrea-Mare şi din Terpiu, ca să-şi recâştige teritoriul satului rămas fără locuitori, au recurs la un şiretlic. Adecă ei au făcut o cerere în scris către principe în care se rugau să li se dea voie să extirpeze spinii din apropierea satelor şi astfel „să înmulţească pământul productiv”. Această cerere a încuviinţat-o principele”. Examinând toate variantele, istoricii au ajuns la următoarea concluzie: a existat pe vremuri în vecinătatea satelor Dumitra şi Terpiu un sat cu numele Fata şi locuitorii acestuia au fost ucişi de vecinii lor ca să le ia pământurile. În arhiva judeţului Năsăud, în arhivele satelor Dumitra şi Tărpiu, precum şi în alte publicaţii, se găsesc multe informaţii despre acest sat. Cea mai veche menţiune a satului Fata este din 1243. În plus, în apropierea văii care duce de la Dumitra la Terpiu, la o răscruce de drumuri a fost descoperită o coloană de piatră de mărimea unui om pe care era inscripţia „Mormântul fetei”. În prezent, acest fragment s-ar găsi în biserica mare din Dumitra, experţii spunând că ar data din epoca romană. Documentele istorice arată că satul Fata a fost situat pe linia şoselei Năsăud – Bistriţa între satele Cepari şi Dumitra, satul Bacea se afla între Cepari şi Terpiu, iar satul Ţaga, în preajma Terpiului. Toate aceste sate ar fi aparţinut, înainte de a fi donate, de castrul regal Dobâca, deci locuitorii acelor sate, care erau români, au fost iobagi şi au intrat în conflict cu nobilii din Fata, veniţi tocmai din Germania, cu care s-au certat o lungă perioadă de timp din cauza terenurilor pe care aceştia din urmă le-au primit de la Regele Bela al IV-lea. Cu toate că nu există o sursă serioasă care să indice că satul a fost atacat precum spun legendele, totuşi există informaţia că nobilii de Fata „s-au stins în linie bărbătească”. E posibil ca actul de violenţă să fi fost îndreptat numai împotriva nobililor. Se spune că iobagii ar fi complotat chiar cu saşii liberi împotriva nobililor din Fata şi au pus la cale o revoltă în 1437 care a dus la dispariţia misterioasă a acestui sat.
Surs[ articol: http://www.2012en.ro/tag/mistere-din-romania/ | Magazin Cultural Ştiinţific

Categoria: Mistere

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad