Doar 500.000 de euro pentru transferul lui Chiricheş

Fostul pandur Vlad Chiricheş se află deja în drum spre Anglia pentru a semna cu formaţia de pe locul 5 din Premier League. Iar Steaua va încasa nu mai puţin de 8 milioane de euro pentru transferul internaţionalului român la Tottenham.  La prima vedere, conform unei clauze din contractul de transfer de la Pandurii la Steaua, clubul gorjean deţine 25 la sută dintr-o viitoare vânzare „afară”, însă oficialii din Ghencea au inserat o altă clauză: până la 31 decembrie 2013 pot răscumpăra procentele pentru 500.000 de euro. Tocmai din acest motiv şi ştiind că îl va vinde, Steaua va plăti către Pandurii, până la jumătate lunii august, o jumătate de milion de euro, după care va putea reţine toată suma pe care o va încasa pe Chiricheş. În urmă cu un an şi jumătate, când Steaua la transferat de la Pandurii, jucătorul a costat 800.000 de euro. Pe lângă Tottenham, a mai existat interes din partea celor de la AS Roma, AC Milan, Atletico Madrid, dar şi de la Rubin Kazan şi Anji Mahacikala.

Categoria: Sport

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad