Drept la replică

În atenţia d-nei Redactor-Şef al ziarului GORJ DOMINO
În urma publicării în ziarul dvs. Nr 1932, ediţia de week-end, a materialului cu titlul „Umbra lui Davitoiu, preşedinte la PMP GORJ. Femeia de afaceri Daniela Gradinaru – contracte de miliarde cu fostele complexuri energetice şi Hidroelectrica“ , mă văd nevoită să fac următoarele precizări, pe care vă rog să le inseraţi în publicaţia dvs., în virtutea reglementărilor ce prevăd  dreptul la replică:
-  Fac precizarea că informaţiile publicate sunt nereale şi îmi afectează atât imaginea personală, cât şi credibilitatea politică.
Semnatarul materialului publicat ca şi “Dezvăluiri”(pag.5), fie nu a făcut o suficientă documentare, fie a fost indus în eroare cu informaţii incomplete, deoarece numele meu a fost eronat asociat cu afaceri pe care nu le-am derulat  niciodată.
Societatea Sesam SRL, care îmi este atribuită de autorul articolului şi despre care se spune că a derulat contracte cu statul, nu îmi aparţine. Nu am avut şi nu am nici un fel de legătură cu Sesam SRL, confuzia fiind creată de o coincidenţă de nume.
Precizez că nu am încheiat şi derulat niciodată contracte cu complexurile energetice şi nici cu Hidroelectrica, aşa cum eronat apare încă de la începutul materialului publicat.
S.C. Danska SRL, la care de asemenea se face referire în conţinutul materialului, îmi aparţine, însă niciodată nu a derulat contracte cu vreuna din entităţile energetice sau cu oricare altă societate de stat.
Aceleaşi informaţii neadevărate au fost reluate şi în ediţia de luni, 14 octombrie, în nr. 1933 al cotidianului GORJ DOMINO, motiv care mă face să mă simt ţinta unei campanii de denigrare pornită împotriva mea şi a organizaţiei politice pe care o conduc, în scopul de a ştirbii  încrederea membrilor şi/sau simpatizanţilor Partidului Mişcarea Populară.
Toată confuzia creată ar fi putut fi evitată dacă, înainte de publicarea materialului, autorul ar fi respectat regulile jurnalistice şi mi-ar fi solicitat un punct de vedere.
În speranţa că şi pentru dvs. primează corecta informare a celor cărora vă adresaţi prin ziarul pe care îl conduceţi, solicit publicarea Dreptului la replică de mai sus, în aceeaşi pagină şi cu aceeaşi mărime de caractere ca şi materialul deja publicat şi care consider că îmi lezează imaginea personală, credibilitatea şi onestitatea.

Preşedinte PMP,
Grădinaru Mari Daniela

Categoria: Dezvăluiri

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad